image
Sursa foto: jurnal.md

Un tânăr din Uzbekistan întors din drum de poliția de frontieră; A prezentat un pașaport mexican fals

Polițiștii de frontieră de pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău au reținut un cetățean al Uzbekistanului care a prezentat un pașaport cu semne evidente de falsificare.

Din primele cercetări, polițistul de frontieră a depistat mai multe elemente definitorii ale documentului falsificat. Conform declarațiilor, cetățeanul în vârstă de 28 de ani s-ar fi născut în Uzbekistan, ceea ce vine în contradicție cu locul nașterii din pașaportul mexican, unde era indicat Federația Rusă.

Totodată, bărbatul nici nu cunoștea limba spaniolă, limba oficială a Statelor Unite Mexicane.

În cadrul controlului de nivelul II, ceea ce presupune verificări suplimentare, a fost depistat și pașaport biometric, eliberat pe numele acestuia de către autoritățile din Uzbekistan.

În cazul dat, pașaportul pasagerului a fost ridicat, iar persoanei i-a fost refuzată intrarea în Republica Moldova.

Noutăţile partenerilor

comentarii: