image
Sursa foto: privesc.eu

Dinu Plângău, după scandalul cu terenul de la UNIC: Consilierii PPDA responsabili de domeniul funciar trebuie să demisioneze

Președintele interimar al Platformei DA, Dinu Plângău, îi îndeamnă pe consilierii municipali ai formațiunii responsabili de domeniul funciar să demisioneze. Și asta după ce au votat pentru înstrăinarea la un preț mai mic decât ar valora a unui teren al municipalității de 1,3 hectare din fața magazinului universal „UNIC”.

„După o noapte nedormită și ore de discuții cu unii colegi care la fel ca mine n-au dormit această noapte, am luat o decizie. Decizia de ieri, din cadrul CMC, a fost neînțeleasă de mine și de foarte mulți colegi de partid nu doar din Chișinău, dar și din raioanele Republicii. Această decizi nu a fost consultată cu forurile statutare ale partidului și după mine, nu reprezintă voința sau poziția întregului partid. Platforma DA e mai mult decât Andrei Năstase sau Dinu Plîngău, și cu atât mai mult, nu se limitează la consilierii municipali. Platforma DA este o idee care ne-a aduna în stradă și după în politică. Încălcare acestor principii și idei, nu face decât să lovească dur în întregul partid și în toți colegii care trăiesc doar emoții pozitive față de Platforma DA. Astăzi, în cadrul conferinței de presă organizată de Fracțiunea Platforma DA din CMC, ar fi de bun simț dacă consilierii municipali responsabili de domeniul funciar și-ar depune mandatele de consilier”, a declarat Dinu Plângău.

Președintele interimar al Platformei DA a adăugat că va solicita convocarea urgentă a Consiliului Național Politic pentru a pune în discuție retragerea sprijinului politici a consilierilor municipali din partea Platformei DA, responsabili de domeniul funciar pentru prejudicii aduse imaginii partidului și pentru decizii unilaterale care nu au fost discutate la partid.

„Situația per ansamblu, atât poziția Fracțiunii Platformei DA din CMC, cât și această postare urmează a fi analizată conform procedurilor statutare de către Comisia de Etică și Disciplină a partidului. Consider că valorile pentru care am ieșit în stradă sau am decis să fac politică au fost călcate în picioare de unii, pentru mine, foști colegi. Partidul va avea de ales, poate mai repede decât ne-am fi așteptat, dacă își dorește cu adevărat să dăm o șansă echipei sau să rămânem în stagnare. Forurile statutare, cel mai probabil vor decide între demiterea mea sau demiterea unor consilieri municipali care au pierdut contactul cu valorile partidul. Sunt gata să-mi dedic tot timpul și energia pentru a reda o șansă Platformei DA, care cred că are toate posibilitățile, nu doar să obțină un rezultat foarte frumos la locale, dar și să treacă în Parlament la viitorul scrutin, dacă va fi voință pe interior”, a mai spus Dinu Plângău.

Noutăţile partenerilor

comentarii: