image
Sursa foto: CNAMUP

Peste 16 mii de pacienți au solicitat ambulanța în ultima săptămână

În perioada 7-13 februarie curent, la Departamentul Dispecerizare al IMSP CNAMUP au parvenit 16.209 de solicitări.

După acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital, 5655 de pacienți, printre care 1078 de copii au fost transportați la departamentele de urgență al instituțiilor spitalicești din țară.

Din numărul total de peste 16000 de intervenții a echipelor de asistență medicală urgentă, 4710 erau pentru pacienții cu maladii respiratorii, 3381 pentru cetățenii cu urgențe cardiovasculare, 1952 pentru cei care suferă de patologii neurologice și 931 persoane cu traumatisme de diferite grade.

Săptămâna trecută, medicii de pe ambulanță au intervenit rapid la 229 de pacienți cu accidente vasculare cerebrale și la 64 pacienți cu infarct miocardic. Totodată, ambulanța a fost solicitată pentru 36 de persoane, printre care patru copii care au suferit în urma accidentelor rutiere produse pe traseele țării.

Printre afecțiunile pacienților, care au beneficiat de asistență medicală urgentă se numără 44 de persoane cu intoxicații, printre care 15 intoxicații cu medicamente; 10 intoxicații cu monoxid de carbon și șase cu alcool.

În acest interval de timp, șase persoane, cu vârstele cuprinse între 36 și 89 de ani au fost diagnosticate cu hipotermie și o persoană de 47 de ani cu degerătură. După acordarea asistenței medicale de urgență, pacienții au fost transportați la spital pentru tratament în condiții de staționar.

Noutăţile partenerilor

comentarii: