image
Sursa foto: jurnal.md

Președintele BERD anunță un nou program de investiții în RM

Președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Odile Renaud-Basso, anunță un program amplu de investiții care au drept scop să ajute Republica Moldova să avanseze pe calea reformelor. Președinta a fost în prima sa vizită oficială la Chișinău în perioada 18 - 20 ianuarie, curent.

Economia RM urmează să-și revină în pofida incertitudinilor, iar BERD se așteaptă ca PIB-ul să crească cu 4,0% în 2022. Banca se angajează să aibă un nivel de implicare, similar cu cel din 2021, când investițiile în mai multe sectoare s-au ridicat la peste 100 de milioane de euro.

O mare parte a finanțării în 2021 a fost îndreptată spre proiecte care promovau sustenabilitatea, iar o treime a fost dedicată întreprinderilor mici și medii și a fost acordată prin intermediul băncilor locale.

Implementarea proiectelor complexe de infrastructură a înregistrat progrese încurajatoare, iar BERD a reușit să deburseze tranșe noi ale împrumuturilor semnate anterior pentru a sprijini construcția de drumuri, eficiența energetică în clădirile publice din Chișinău și achiziționarea de noi troleibuze pentru Bălți.

Președinta BERD, Renaud-Basso, a salutat angajamentul noului guvern față de reforme, de a implementa un mediu de afaceri mai bun, un sector bancar robust și un viitor mai verde pentru țară.

Ea a recunoscut numeroasele provocări cu care se confruntă R. Moldova și a promis sprijinul deplin al Băncii de a oferi finanțare și asistență tehnică pentru consolidarea securității energetice și a contribui la diversificarea aprovizionării cu gaze. Președinta a reiterat importanța eficienței energetice și a dezvoltării surselor regenerabile de energie, ca modalități principale de reducere a dependenței de importurile de energie.

În întâlnirile sale cu Președinta Maia Sandu, prim-ministrul Natalia Gavriliță, miniștrii de resort și Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, președinta BERD a discutat și despre mediul de afaceri, reformele structurale și modalitățile de finanțare a creșterii companiilor locale pentru crearea locurilor de muncă, susținerea dezvoltării infrastructurii și atragerea investițiilor străine în țară.

În plus, Președinta a purtat discuții cu reprezentanți ai comunității de afaceri, băncilor cheie, instituțiilor financiare internaționale, misiunilor diplomatice și societății civile. Ea a vizitat Glass Container Company, cel mai mare producător de sticle din Moldova, unde BERD a finanțat un nou cuptor de topire și două linii noi de producere.

BERD a investit până în prezent, peste 1,54 miliarde de euro în RM prin intermediul a 151 de proiecte. De asemenea, a oferit servicii de consultanță pentru mai mult de 1500 de companii din Moldova pentru a le ajuta să-și îmbunătățească performanța și să se dezvolte.

Noutăţile partenerilor

comentarii: