image
Sursa foto: Getty Images

NYT: Rusia a evacuat copiii și soțiile diplomaților din Ucraina; Intențiile lui Vladimir Putin rămân în continuare un mister

Rusia și-a evacuat treptat familiile personalului diplomatic din Ucraina, începând din prima săptămână a noului an. Operațiunea a fost una vizibilă, posibil parte a tensiunilor dintre Moscova cu Ucraina. Evacuarea lentă poate fi parțial o propagandă, parțial o pregătire pentru un conflict sau parțial o simulare, spun oficialii ucraineni și americani, care subliniază că ar putea fi chiar toate trei, notează New York Times, citat de Digi24.

Cu o săptămână înainte de începerea reuniunilor diplomatice intensive cu privire la acumularea de trupe ruse la granița cu Ucraina, care s-a soldat cu un eșec, oficialii americani și ucraineni au urmărit de la distanță cum Rusia începea să-și golească ambasada din Kiev.

Pe 5 ianuarie, 18 persoane, majoritatea copii și soțiile diplomaților ruși, s-au urcat în autobuze pentru a porni în călătoria de 15 ore până acasă, la Moscova, potrivit unui înalt oficial din structurile de securitate ucrainene.

Aproximativ alte 30 de persoane le-au urmat în decurs de câteva zile, plecând atât din Kiev cât și din consulatul Rusiei de la Liov, în vestul Ucrainei.

Vorbind sub condiția anonimatului, același oficial ucrainean afirmă că alte două consulate ale Rusiei din Ucraina au fost notificate să se pregătească pentru părăsirea țării.

Modul în care ar trebui interpretată această evacuare aduce o nouă componentă în misterul privind intențiile președintelui rus Vladimir Putin. Atât oficialii ucraineni cât și cei americani spun că reducerea personalului diplomatic din Ucraina ar putea fi o mișcare de propagandă din partea Kremlinului, un semnal privind o invazie iminentă, o diversiune, sau toate trei.

Ministerul de externe al Rusiei a declarat într-un comunicat publicat marți că ambasada sa de la Kiev „funcționează normal”. Totuși, ministerul rus de externe nu a comentat cu privire la consulatele sale din Ucraina.

La rândul său, ministerul de externe din Ucraina, citat de agenția de presă rusă Tass, a transmis că nu a primit nici din partea Federației Ruse, nici din partea ambasadelor altor state informații privind evacuarea diplomaților din Ucraina. Ofițerul de presă al ministrului, Oleg Nicolenko, a comentat astfel articolul publicat de The New York Times privind plecarea familiilor angajaților ambasadei Federației Ruse, subliniind și faptul că Kievul nu intenționează să evacueze diplomații ucraineni din Federația Rusă. 

În ultimele zile, plecările lente, pe care rușii știau cel mai probabil că americanii și ucrainenii le vor observa, au devenit parte din puzzle-ul geopolitic al lui Vladimir Putin, care reflectă ceea ce se va întâmpla în continuare. 

Mișcarea reprezintă un avertisment diplomatic mai mare privind securitatea datelor din Ucraina decât atacurile cibernetice de săptămâna trecută asupra mai multor instituții guvernamentale ucrainene.

Convoaie de trenuri încărcate cu tancuri, rachete și trupe continuă să se îndrepte spre granița cu Ucraina.

Aleksandr Lukaşenko, liderul autoritar al Belarusului, a anunțat luni că forțele și echipamentele ruse au început să sosească în țara sa pentru un exercițiu militar comun care va avea loc în două locuri: la marginea de vest a Belarusului, lângă Polonia și Lituania, două țări din NATO, și de-a lungul graniței cu Ucraina, care ar putea deveni o cale de invazie a statului care poartă un conflict deschis cu Rusia încă din 2014, după anexarea ilegală a Crimeei. 

„Sunt exerciții normale cu scopul de a stabili un plan clar în confruntarea cu aceste forțe: vestul (țările baltice și Polonia) și sudul (Ucraina)”, a spus Lukașenko.

Exercițiul a primit un nume care sună foarte american: „Allied Resolve”, dar la Kiev, oficialii ucraineni se așteaptă ca trupele ruse mutate în Belarus pentru exercițiile militare să rămână pe termen nelimitat, lăsând Ucraina deschisă atacului din nord, est și sud.

„Vom fi înconjurați pe deplin de forțe”, a spus înalt oficial de securitate ucrainean.

Mișcările de trupe ale Rusiei în apropierea graniței sale cu Ucraina au provocat temeri occidentale că Moscova intenționează să o invadeze.

Autoritățile ruse neagă un astfel de plan, dar au folosit blocajul pentru a face campanie pentru a obține garanții de securitate din Occident, care ar include oprirea potențialei expansiuni a NATO spre est și un drept de veto oficial asupra Ucrainei, o fostă republică sovietică, de a adera vreodată la alianța militară.

La Washington, oficialii americani spun că Vladimir Putin nu a luat încă o decizie de a invada Ucraina. Oficialii americani îl descriu pe liderul de la Kremlin ca pe un tactician mai mult decât un mare strateg și ei cred că acesta analizează în mod constant o mulțime de factori privind o decizie fermă de a porni incursiunea armată. Printre acești factori se numără cât de bine ar putea să facă față Rusia sancțiunilor asupra băncilor și industriei sale și dacă cererile sale ca Ucraina să înceteze să se mai îndrepte către NATO, și că NATO nu se mai extinde spre Rusia, primesc suficientă atenție.

Dar oficialii americani spun că Putin ar fi putut, de asemenea, să fi ajuns la concluzia că, având în vedere că Statele Unite și alte țări au început să înarmeze Ucraina, avantajul său militar riscă să se erodeze.

Noutăţile partenerilor

comentarii: