image
Sursa foto: Twitter

Motivul pentru care un arbitru a fluierat greșit de două ori finalul unui meci la Cupa Africii

Janny Sikazwe (42 de ani), arbitrul meciului Mali - Tunisia 1-0, disputat în cadrul Cupei Africii pe Naţiuni, care pus prematur capăt jocului, fost victima unei insolaţii în finalul întâlnirii, informează presa africană.

Zambianul Janny Sikazwe, un arbitru experimentat, a oprit iniţial partida în minutul 85, stârnind furia băncii tehnice a Tunisiei. El a decis apoi reluarea jocului, însă a fluierat finalul meciului când mai erau câteva secunde din timpul regulamentar. După aproximativ 45 de minute, jucătorii au fost chemaţi pentru a disputa ultimele minute ale întâlnirii, însă tunisienii au refuzat să revină pe gazon.

Confederaţia africană de fotbal (CAF) a căutat să aflate motivele pentru care Sikazwe a acţionat în acest mod, iar acestea ar putea fi de ordin medical.

Essam Abdel-Fatah, şeful arbitrilor din cadrul CAF, le-a declarat unor jurnalişti africani că Sikazwe a fost victima unei insolaţii care l-a făcut să-şi piardă concentrarea. El a fost dus la spital, după încheierea jocului, pentru a fi supus unui control medical, informează Agerpres.

În vârstă de 42 ani, Janny Sikazwe participă pentru a şasea oară la Cupa Africii pe Naţiuni. El a oficiat şi la Cupa Mondială 2018 din Rusia, unde a arbitrat meciurile Belgia - Panama şi Japonia - Polonia, din faza grupelor. La finele anului trecut, el a luat parte şi la Cupa Arabă.

Numele său a fost legat, însă, de un scandal de corupţie în noiembrie 2018, care i-a adus o suspendare din partea CAF, înainte de a fi exonerat, în ianuarie 2019.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: