image
Sursa foto: poliția.md

Doi bărbați din Ialoveni au cerut 2000 de euro de la o femeie șantajând-o că vor publica imagini intime cu ea pe internet

Doi bărbați din raionul Ialoveni au cerut de la o femeie 2000 de euro, pentru a nu publica fotografii cu caracter intim cu ea pe rețelele de socializare.

Bărbații de 30 și 32 de ani, domiciliați în localitățile Puhoi și Țâpala, raionul Ialoveni, au nimerit în vizorul polițiștilor după ce victima, o femeie de 38 de ani, a sesizat polițiștii din Ialoveni precum că este șantajată de niște persoane. Polițiștii au stabilit că, la începutul anului 2021, suspecții, timp de două luni au șantajat victima.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul acestora a fost ridicat un telefon mobil de pe care aceștia ar fi șantajat femeia cât și alți purtători de informații (stikuri, telefoane, înscrisuri de ciornă). S-a stabilit că unul dintre suspecți este rudă cu victima. Acesta a intrat în posesia fotografiilor victimei, după ce mama femeii l-ar fi rugat să-i instaleze niște aplicații în telefon. Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru șantaj.

La moment, bărbatul de 30 de ani, care este și ruda victimei, este audiat de către polițiști și și-a recunoscut vinovăția, iar cel de-al doilea este pus sub învinuire și este dat în căutare, fiind plecat peste hotarele țării. Conform legii penale persoana culpabilă de asemenea infracțiune, riscă închisoare de la 5 la 7 ani cu amendă de la 42 500 la 67 500 de lei.

Noutăţile partenerilor

comentarii: