image
Sursa foto: jurnal.md

Reacția Domnicăi Manole la actul ANI în privința sa: „Voi întreprinde acțiuni de tragere la răspundere a inspectorului”

„Singura autoritate competentă să realizeze un control din exterior al activității jurisdicționale este Curtea Constituțională. Desemnarea unui organ executiv, ca Autoritatea Națională de Integritate, care să verifice activitatea jurisdicțională a Curții Constituționale ar însemna să se recunoască unei autorități executive puterea de a decide în chestiuni constituționale, tocmai ceea ce Constituția interzice. Hotărârea nu este obligatorie numai pentru judecătorii Curții, ci pentru întreaga ordine juridică din Republica Moldova. Ignorarea ei de către un inspector de integritate poate reprezenta un motiv de tragere a sa la răspunderea prevăzută de lege.”

Declarația de mai sus a fost emisă de președintele Curții Constituționale, Domnica Manile, drept reacție la constatarea Autorității Naționale de Integritate precum că președintele CC a admis un conflict de interese.

Publicăm mai jos declarația completă a Domnicăi Manole:

Cu privire la actul de constatare al Autorității Naționale de Integritate în privința doamnei judecător Domnica Manole

Având în vedere Actul de constatare nr. 432/19 din 31 decembrie 2021 al Autorității Naționale de Integritate, prin care s-a reținut că nu am declarat și nu am soluționat prin abținere un conflict de interese, și multiplele solicitări de reacții din partea presei, vă comunic următoarele.

Actul în discuție îmi provoacă mai multe nedumeriri.

În primul rând, inspectorul care și l-a asumat ignoră faptul că am fost recuzată de la judecarea cauzei în privința căreia mi se impută participarea și că recuzarea a fost examinată de ceilalți colegi judecători ai mei, care s-au pronunțat printr-o decizie, în data de 27 aprilie 2021.

În această Decizie, se menționează că conflictele de interese pretinse în cadrul procedurii de jurisdicție constituțională sunt soluționate de către Curtea Constituțională în modul stabilit de articolele 134, 137 și 140 din Constituție și 27 din Codul jurisdicției constituționale. Curtea Constituțională se conduce în activitatea sa de Constituție, de Legea cu privire la Curtea Constituțională, de Codul jurisdicției constituționale, care nu autorizează aplicarea altor legi în procedura din fața Curții Constituționale. De asemenea, atât Constituția, cât și legile speciale aplicabile procedurii constituționale nu permit altor autorități publice să exercite controlul actelor de jurisdicție constituțională. Curtea a mai subliniat în Decizie că unica abilitată cu competența examinării și soluționării conflictelor de interese pretinse în cadrul procedurii de jurisdicție constituțională este Curtea Constituțională. De altfel, dacă li s-ar permite altor autorități ale statului să exercite controlul actelor Curții Constituționale, ar fi golite de conținut garanțiile inamovibilității și independenței de care se bucură judecătorii constituționali. În exercițiul mandatului, judecătorii Curții Constituționale se supun numai Constituției, adoptă acte în baza și în numele Constituției.

Decizia nu este obligatorie numai pentru judecătorii Curții, ci pentru întreaga ordine juridică din Republica Moldova. Ignorarea ei de către un inspector de integritate reprezintă o încălcare crasă a Constituției și a legilor infra-constituționale care impun respectarea actelor jurisdicționale ale Curții.

În al doilea rând, inspectorul de integritate ignoră considerentele Hotărârii Curții Constituționale nr. 18 din 10 iulie 2021, care sunt la fel de obligatorii ca dispozitivul Hotărârii. De fapt, hotărârile Curții explică Constituția și au forță de Constituție. Prin urmare, niciun funcționar al statului nu poate aplica prevederi legale care contravin considerentelor unui act jurisdicțional al Curții.

În Hotărârea nr. 18, Curtea a reținut că pretinsele conflicte de interese în contextul procedurii jurisdicției constituționale trebuie soluționate doar de către Curtea Constituțională și doar în modul stabilit de articolele 134, 137 și 140 din Constituție, dezvoltate în articolul 27 din Codul jurisdicției constituționale, care reglementează recuzarea judecătorului în cazul existenței unor dubii privind imparțialitatea sa. Curtea precizează că instituția recuzării judecătorului constituțional este aplicabilă și în cazul unui eventual conflict de interese în procesul jurisdicțional, iar cea care hotărăște în mod definitiv cu privire la recuzarea unui judecător constituțional (inclusiv în cazul unui eventual conflict de interese) este Curtea Constituțională prin judecătorii săi.

Curtea a mai făcut trimitere și la standardul necesității, recunoscut și în opiniile Comisiei de la Veneția, care presupune că tribunalele constituționale au obligația de a se pronunța în privința constituționalității oricărei legi contestate în fața lor. Dacă ar permite ca controlul de constituționalitate să fie blocat prin recuzări ce decurg din posibilitatea ca unul sau mai mulți dintre membrii săi să facă obiectul unei recuzări cu tentă politică, Curtea Constituțională nu și-ar mai putea îndeplini rolul. Curtea Constituțională trebuie să rămână, în calitatea sa de garant al Constituției, o instituție funcțională, iar posibilitatea revocării unui judecător nu trebuie să conducă la blocarea luării unei decizii de Curtea Constituțională.

Curtea a conchis că nu poate fi admis un control din exterior al activității jurisdicționale. Singura autoritate competentă să realizeze un astfel de control este Curtea Constituțională. Desemnarea unui organ executiv, ca Autoritatea Națională de Integritate, care să verifice activitatea jurisdicțională a Curții Constituționale ar însemna să se recunoască unei autorități executive puterea de a decide în chestiuni constituționale, tocmai ceea ce Constituția interzice.

Din nou, hotărârea nu este obligatorie numai pentru judecătorii Curții, ci pentru întreaga ordine juridică din Republica Moldova. Ignorarea ei de către un inspector de integritate poate reprezenta un motiv de tragere a sa la răspunderea prevăzută de lege.

De îndată ce îmi va fi comunicat Actul de constatare nr. 432/19 din 31 decembrie 2021, îl voi contesta și voi întreprinde toate acțiunile necesare de tragere la răspundere legală a inspectorului care și l-a asumat.

Domnica Manole,

Președintele Curții Constituționale

Noutăţile partenerilor

comentarii: