image
Sursa foto: Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Bucătărese, spălătorese, paznici și magazineri - toți supraviețuiesc cu salarii ce nu depășesc 3000 de lei

În fiecare zi se trezesc la ora 5.00. Gătesc, calcă, spală și fac curat, ajungând acasă seara târziu, iar pentru această muncă grea sunt remunerați mizer. Vorbim de personalul auxiliar din grădinițe - cei responsabili direct de sănătatea și starea de bine a copiilor noștri. Bucătărese, spălătorese, paznici și magazineri - toți trăiesc, sau mai bine zis, supraviețuiesc cu salarii nu mai mari de 3000 de lei.

Deja de 40 de ani, Zinaida își începe ziua în grădinița „Mugurel” din sectorul Botanica. Echipa Jurnal TV a surprins-o într-o zi în care muncea singură în bucutărie, colega ei fiind în concediu medical.

„Mă descurc, le iau fiecare pe rând. De dimineață fac terci și ceai, apoi al doilea dejun. Apoi prânzul, felul întâi, felul doi, fac tot ce trebuie, mătur, spăl. Copiii nu trebuie să sufere. Nu sunt vinovați cu nimic”, spune femeia.

Pentru acest efort, statul o răsplătește cu numai 3000 de lei.

„La ora 5.00 ne sculăm, la 6 ajungem la lucru și până la 18:00. E foarte mic salariul. Ne descurcăm, dar foarte greu”, povestește Zinaida.

Prânzul copiilor este gata, dar timp pentru odihnă nu este. Femeia își îmbracă rapid căciula și o scurtă mai groasă și fuge la depozit să ajute magazinera. Uneori, femeile ridică și câte 200 de kg pe zi.

O bună parte din angajații grădiniței sunt pensionari, dar sunt nevoiți să facă un ban în plus ca să supraviețuiască. Maria, de exemplu, primește doar 2000 de lei, deși ea este cea care răspunde direct de calitatea produselor care ajung pe masa copiilor.

„Energia termică a venit 1700 de lei. Încă 400 de lei lumina și pentru viață nimic nu-mi mai rămâne. În această lună o să rămân datoare. Nu o să plătesc tot, pentru că nu am bani”, afirmă femeia.

În plus, zilele acestea trebuie să îndeplinească și atribuțiile spălătoresei, care tot în concediu medical este. Așa că directorul nu glumește când spune că atâta voluntariat cât se face la grădiniță nu se mai face nicăieri.

„De puțin timp s-a eliberat magazinerul. Am avut tentative de a angaja pe cineva, dar când aud de salariul atât de mic și volumul de muncă atât de mare, zâmbesc, își cer scuze și ies din birou”, declară Elena Chiforsin, directoarea grădiniței nr. 98.

O altă grădiniță - aceleași probleme. Salariile mizere nu-i motivează deloc pe angajați. Cea mai mare leafă, adică 3000 de lei, o are Nina, bucătarul-șef, care a dedicat 42 de ani alimentației copiilor.

„Ei unde să mă mai duc la vârsta asta? Tac și merg înainte că nu ne mai ia nimeni la lucru pe cei în vârstă”, susține Nina, bucătar-șef la grădiniță.

Munca spălătoresei nu este mai ușoară. Olga trăiește cu doar 1800 de lei. Tânăra încă nu are familie și locuiește cu părinții, așa că cheltuielile nu sunt mari. Chiar și așa, regretă profesia aleasă.

În acest an, Consiliul Municipal Chișinău a votat acordarea unui adaos unic pentru personalul auxiliar, în mărimea unui salariu. Angajații din grădinițe povestesc că au primit cu lacrimi în ochi vestea, dar oricum e prea puțin pentru o viață decentă.

„Nu ne salvează. Mulțumim și pentru asta, dar am vrea pe viitor să ne mai adauge ceva. E foarte greu. Comunalele, transportul și dacă se mai scumpește, faceți calcule”, afirmă Ecaterina, ajutor de bucătar.

La începutul lunii, Primăria a transmis un demers Guvernului prin care cere majorarea salariilor acestei categorii de muncitori. Ministerul Finanțelor a răspuns că a identificat resurse pentru a crește salariile cu 6%, ceea ce ar însemna 100 de lei.

„La moment ducem lipsă acută de personal la blocurile alimentare, iar dacă situația nu se va schimba în privința salarizării, riscăm într-un an sau doi să rămânem fără muncitori și vom fi nevoiți, într-un final, să sistăm activitatea unor instituții pentru că nu va avea cine alimenta copiii”, a declarat Andrei Pavaloi, șef interimar DGETS.

Conform datelor Direcției educație, vârsta medie a personalului auxiliar din grădinițe este de 57-65 de ani. Odată ieșiți la pensie, locurile rămân vacante, deoarece nimeni nu vrea să lucreze cu salarii mizere. Acum, deficitul de muncitori în grădinițele din capitală este de 120 de oameni.

Noutăţile partenerilor

comentarii: