image
Sursa foto: jurnal.md

Cinci documente falsificate, depistate la punctele de trecere a frontierei

În zilele de week-end, polițiștii de frontieră au identificat la călători cinci acte falsificate - o asigurare auto, o carte de identitate, un permis de conducere și două certificate de vaccinare false anti-Covid. Cazurile au fost semnalate în punctele de trecere a frontierei Cahul, Leușeni și Giurgiulești-Galați.

La punctul de trecere a frotnierei Giurgiulești-Galați un șofer român a prezentat documentul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto „Cartea Verde”, care ar fi emis de către o companie de asigurări din România. După verificarea acestuia într-un program special, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul nu figurează în bază legală a statului vecin. La audieri, cetățeanul a precizat că este angajat în calitate de șofer la o firmă transportatoare, de unde a și primit pachetul de documente pentru mașină.

Într-un alt caz, consemnat în același punct de trecere, este documentat un conațional de 46 de ani, originar din raionul Taraclia, care revenea de peste hotare. Pentru a fi scutit de regimul de autoizolare bărbatul a prezentat pe telefon un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 falsificat. Polițiștii de frontieră au constatat că de fapt persoana nici nu se afla în țară la momentul administrării vaccinului. Fiind întrebat, bărbatul a recunoscut că nu este vaccinat, evitând să mai comunice alte informații.

În PTF Cahul, la un tânăr din raionul Criuleni s-a depistat o carte de identitate românească cu indici de falsificare. Acesta revenea acasă din Germania. Acționându-se conform analizei de risc, în portmoneul pasagerului de 24 de ani a fost depistat documentul. Tânărul a mărturisit că și-ar perfectat actul încă din 2018 pentru a-și facilita angajarea la muncă în Germania. Pentru a face rost de un act ce ar corespunde cerințelor europene, tânărul ar fi apelat la serviciile  unui intermediar, care i-ar fi perfectat actul  contra sumei de 150 de euro. 

În PTF Leușeni, un conațional a prezentat la controlul de frontieră un certificat de vaccinare, iar altul - permis de conducere neveridice. Printre pasagerii autocarului ce se întorcea din România a fost legitimat un tânăr de 21 de ani, domiciliat în raionul Florești. Pentru a fi scutit de regimul carantinei acesta a prezentat un certificat de vaccinare împotriva Covid-19, ce demonstra aceeași șmecherie - în ziua administrării rapelului, tânărul nu se afla pe teritoriul țării. Audiat, pasagerul a recunoscut că a făcut rost de certificat prin intermediul unei persoane necunoscute, fără a achita ceva în schimb.

În alt incident, un șofer moldovean s-a identificat la controlul de frontieră cu un permis de conducere cu însemnele autorității competente din Polonia. Supus verificărilor cu tehnica specială, documentul s-a dovedit a fi neveridic. La audieri, bărbatul de 26 ani, domiciliat în Chișinău, nu a recunoscut ilegalitatea actului. Mai mult, șoferul a declarat că a obținut permisul de conducere după ce a studiat la o școală specializată din Polonia. 

Poliția de Frontieră informează că toate actele au fost transmise pentru efectuarea expertizei tehnice. În dependență de rezultate se va face încadrarea juridică a faptei și atragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

Noutăţile partenerilor

comentarii: