image
Sursa foto: jurnal.md

Platforma DA solicită să nu fie majorată vârsta de pensionare; „În RM media de viață e cu 10 ani mai mică ca în statele UE”

Platforma DA propune guvernării să nu se grăbească cu revenirea la majorarea vârstei de pensionare pentru anul viitor. Reprezentanții partidului observă că speranța de viață în Moldova scade și pentru anul 2020 în medie este de 69,8 ani, cu 1,1 ani mai mică ca în 2019, ceea ce semnifică un indiciu mult mai mic comparativ cu țările dezvoltate. Ca exemplu, în comparație cu media de speranță la viață în cele 27 de state UE, în R. Moldova speranța la viață este cu 10, 4 ani mai mică, a precizat vicepreședintele Platformei DA, Liviu Vovc.

Vicepreședintele Platformei DA menționează că în perioada reformei de majorare a vârstei de pensie numărul de pensionari cu pensia pentru limita de vărstă în 4 ani a scăzut nesemnificativ — de la 533 la 522 de mii.

Astfel, este foarte posibil ca în condițiile unor reforme economice profunde, combaterii economiei tenebre, îmbunătățirii esențiale a climatului de afaceri, sporirii considerabile a investițiilor și creării locurilor de muncă, în R. Moldova să nu fie necesară majorarea vârstei de pensie.

Totodată Platforma DA solicită că toate proiectele legate de bugetul asigurărilor sociale, schimbarea formulei de indexare a pensiilor și majorarea vârstei de pensie, să fie discutate transparent în cadrul unor audieri publice.

Vicepreședintele Platformei DA a mai adăugat că există și unele lacune și cu privire la prevederile care reglementează ieșirea la pensie a persoanelor care au activat în condiții deosebite de muncă. Chiar dacă pentru aceste persoane este prevazută reducerea vârstei standard de pensionare pentru anii lucrați în condiții grele de muncă, este puțin probabil că aceste persoane să poată avea parte de acest beneficiu, deoarece stagiul de cotizare rămâne a fi același. Respectiv, până la votarea proiectului e nevoie de a include modificări și la stagiul de cotizare care să fie diminuat în dependență de câți ani au activat cetățenii în condiții grele.

Noutăţile partenerilor

comentarii: