image
Sursa foto: președinție.ro

A fost semnată foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare dintre RM și România

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, și omologul său român Bogdan Aurescu, au semnat Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare Republica Moldova și România.

Foaia de parcurs semnată de cei doi miniștri de Externe este un document menit să accelereze procesul de integrare europeană al Republicii Moldova, asigurând dezvoltarea economică și socială în beneficiul direct al tuturor cetățenilor, se arată într-o notă informativă a MAEIE.

„Întreprindem azi la București noi pași pentru apropierea Republicii Moldova de România și spațiul european nu doar prin vorbe, ci și prin fapte și acțiuni concrete. Am convenit să acordăm prioritate monitorizării implementării proiectelor, comunicării publice cu privire la contribuția României, asigurării unei co-finanțări din partea Republicii Moldova, chiar și simbolice.” – a spus șeful diplomației de la Chișinău Nicu Popescu.

Toate acțiunile enumerate în Foaia de parcurs vor fi în atenția autorităților și la următoarea ședință comună ale ambelor Guverne, se mai arată în comunicat.

Amintim că tot azi la București a fost semnat Acordul de recunoaștere reciprocă a diplomelor de studii, certificatelor și titlurilor științifice.

Noutăţile partenerilor

comentarii: