image
Sursa foto: jurnal.md

PG, despre dosarul lui Stoianoglo: „A fost format un grup de procurori de urmărire penală, condus de către Victor Furtună”

Procuratura Generală anunță că pentru a acorda asistența necesară procurorului de caz, privind dosarului lui Alexandr Stoianoglo, prin ordonanța Procurorului General, a fost format un grup din procurori de urmărire penală, care este condus de către procurorul desemnat de către Consiliul Superior al Procurorilor, Victor Furtună.

Procuratura precizează că în raport cu această cauză penală Procurorul General interimar nu are competența de a efectua sau conduce urmărirea penală, revenindu-i în schimb competența de a asigura pentru procurorul desemnat de către CSP condițiile necesare pentru efectuare unei investigații complete, obiective și în condiții legale.

Instituția mai spune că până în prezent, în Republica Moldova nu au mai existat precedente de începere a urmăririi penale în privința unui Procuror General în exercițiu.

„Înțelegem că schimbările în Procuratură sunt așteptate de către societate și se dorește implementarea lor cât mai rapidă, totodată, aceste schimbări trebuie să fie însoțite de obligația de a respecta legislația în vigoare”, se menționează în comunicatul emis de PG.

Procuratura Generală punctează că Victor Furtună va fi persoana care va informa publicul despre evoluția acestei cauze penale.

Noutăţile partenerilor

comentarii: