image
Sursa foto: jurnal.md

Ziua Vinului s-a mutat și în acest an din PMAN în vinării; „Sectorul vitivinicol va rămâne o ramură strategică a economiei”

Ziua Naţională a Vinului este marcată și în acest an în format restrâns, și nu în Piața Marii Adunări Naționale așa cum se făcea anii trecuți. Evenimentul a fost anulat din cauza restricțiilor impuse în contextul agravării situației epidemiologice la nivel național.

Oamenii au fost îndemnați să sărbătorească „Ziua Vinului” acasă. Totodată, în acest weekend, vinăriile şi vinotecile din toată țara au ușile deschise pentru oaspeții săi, cu oferte și programe speciale, asigurându-se de respectarea normelor de siguranță.

Într-un mesaj adresat comunității vitivinicole, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, a declarat că sectorul vitivinicol a fost şi va rămâne o ramură prioritară, strategică a economiei naționale.

„În acest an, cea de-a XX-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, o marcăm într-un mod distinct și inedit, pe fundalul situației pandemice, dar cu aceeași conotație grăitoare. Este o zi de referință pentru celebrarea, slăvirea și aplaudarea realizărilor vinificatorilor, care investesc muncă, timp, cunoștințe și bune practici în dezvoltarea culturii și activității vitivinicole. Indubitabil, sectorul vitivinicol a fost şi va rămâne o ramură prioritară, strategică a economiei naționale, reieșind din ponderea grăitoare a acesteia și rezultatele pertinente pentru acest segment valoros – devenit o carte de vizită a Moldovei”, a menționat ministrul Agriculturii.

Oficialul a dat dat asigurări că ministerul va fi un partener de încredere și prin politicile promovate, va susţine în continuare eforturile întregii comunități vitivinicole.

Tradițional, Ziua Națională a Vinului se desfășura în Piața Marii Adunări Naționale, precum și la vinăriile din ţară, după recoltarea strugurilor. Festivalul Vinului s-a desfăşurat prima dată începând cu anul 2002. Anul trecut, din cauza restricțiilor impuse pe timp de pandemie, au avut loc mai multe evenimente în format online.

Noutăţile partenerilor

comentarii: