UEFA a anunțat echipa etapei din Champions League! Ronaldo și Leo Messi, absenți: Un jucător de la Sheriff, prezent
UEFA a anunțat pe site-ul oficial al forului european echipa etapei a doua din grupele Champions League.
În runda a doua a grupelor Champions League, au avut loc mai multe surprize.
Real Madrid a fost învinsă pe teren propriu de campioana Moldovei, Sheriff, 1-2. La prima participare în grupe, formația din Tiraspol scrie istorie și este prima în grupa D, cu punctaj maxim, acolo unde se mai află Inter și Șahtior.
PSG a învins Manchester City, scor 2-0, ocazie cu care Lionel Messi a reușit primul său gol în tricoul formației franceze, după o combinație splendidă cu Kylian Mbappe.
Manchester United s-a impus în fața celor de la Villarreal cu scorul de 2-1, iar portughezul a fost eroul ”diavolilor” după ce a forțat victoria în ultimele clipe ale meciului.
Totuși, nici Cristiano Ronaldo, nici Lionel Messi nu au fost incluși în echipa etapei din Champions League.
Echipa etapei din Champions League
Portar: Giorgos Athanasiadis (Sheriff Tiraspol)
Fundași: Milan Skriniar (Inter), Yaroslav Rakitskyy (Zenit), Douglas Santos (Zenit)
Mijlocași: Mohamed Salah (Liverpool), Federico Chiesa (Juventus), Idrissa Gueye (PSG), Hans Vanaken (Club Brugge), Leroy Sane (Bayern Munchen)
Atacanți: Karim Adeyemi (Salzburg), Darwin Nunez (Benfica)
comentarii: