image
Sursa foto: colaj foto

S-a stins din viață doctorul habilitat, Gheorghe Moldovanu, deținător al medaliei „Meritul Civic”

Profesorul, șef al departamentului „Limbi moderne de afaceri” și deținător al medaliei „Meritul Civic”, doctorul habilitat, Gheorghe Moldovanu, s-a stins din viața. Anunțul a fost de către rectorul ASEM, Grigore Belostecinic, pe o pagină de socializare.

„A plecat spre Ceruri, în Lumea Celor Drepți, colegul nostru, Gh. Moldovanu, dr. hab., prof. univ., șef departament „Limbi moderne de afaceri”. Dumnezeu să-l ia în Împărăția Sa și să-l odihnească în liniște și pace, iar noi să-l pomenim numai de bine”, a scris pe o pagină de socializare rectorul ASEM, Grigore Belostecinic.

Gheorghe Moldovau s-a născut în anul 1949, la 25 februarie în satul Stoicani, raionul Soroca. Angajat la ASEM din anul 1991. A absolvit facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității de Stat din Moldova (1971) și facultatea de management a Academiei de Studii Economice din Moldova (1998). Doctor habilitat în filologie. Discipline predate: Teoria și practica traducerii, Tehnici de comunicare orală în limba franceză, Corespondența comercială în limba franceză, limba franceză de afaceri.

A publicat circa 90 de lucrări didactice și științifice cu un volum de peste 130 coli de autor, dintre care 4 manuale pentru studenți și 2 monografii. Este cunoscut în cercurile profesorale și științifice din spațiul ex-sovietic și european. Are publicații în România, Canada, Rusia, Franța, Ucraina. În calitate de profesor invitat a ținut cursuri de semantică și derivare la Universitatea din Nice (Franța). Fiind implicat în proiecte internaționale, a participat la numeroase colocvii și simpozioane organizate de Consiliul Europei privind didactica limbilor moderne și politica lingvistică (Austria, Malta, Luxemburg, Danemarca, Elveția, Franța, Belgia, Suedia, Italia, Monaco).

A efectuat stagii de specializare în Franța, Canada, Elveția. A tradus din franceză și engleză cele mai valoroase opere de referință publicate de Consiliul Europei în domeniul predării/învățării limbilor, precum „Cadrul european comun de referință pentru limbi” și „Portofoliul European al limbilor: ghid destinat profesorilor și formatorilor cadrelor didactice”. O schiță bio- bibliografică a lui Gheorghe Moldovanu este inclusă în ghidul Traduction et Terminologie. Répertoire biographique international (Uniunea Latină, 1995). Pentru munca asiduă a fost decorat cu medalia „Meritul Civic”.

Noutăţile partenerilor

comentarii: