image
Sursa foto: jurnal.md

Avocatul poporului: Respectarea drepturilor copilului în detenție a regresat; Minorii nu au haine și nici mâncare suficientă

Starea sistemului penitenciar din Republica Moldova, la capitolul respectarea drepturilor copilului în detenție, nu s-a îmbunătățit pe parcursul ultimilor ani. Din contra, a regresat, având în vedere și condițiile pandemice. Sunt constatările avocatului poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu.

Maia Bănărescu a spus că, în cadrul vizitelor sale la penitenciarele unde sunt deținuți minori, a constatat că aceștia umblă dezbrăcați, și atunci când timpul este răcoros, transmite IPN. În picioare au șlapi de cauciuc. Responsabilii i-au relatat că minorii ar avea puține haine. Și mâncarea nu corespunde necesităților de dezvoltare a copiilor. Ombudsmanul atenționează că este nevoie de revăzut meniul, mai ales că nu toți copiii au parte de mâncare adusă de acasă. Mulți copii i-au comunicat că nu știu nici care este sentința, unii dintre ei nu s-au întâlnit cu avocații niciodată.

Maia Bănărescu pledează ca toți copiii din penitenciare să fie plasați în același loc, la penitenciarul 10.

Victor Solomon, consultant în Direcția drepturile copilului la Oficiul Avocatului Poporului, a relatat că atât în cadrul Penitenciarului nr.10, cât și nr.13 și nr.11 s-a depistat lipsa produselor de igienă personală, nefuncționarea sistemului de ventilare, mirosuri specifice din cauza insanității. Dreptului la educație a minorilor din detenție este încălcat prin lipsa manualelor conform clasei de instruire, lipsa resurselor financiare pentru materiale didactice și a rechizitelor, ne-desfășurarea unor ore de curs sau desfășurarea acestora cu abateri de la curriculumul școlar. Dreptul la familie și întrevederi este neglijat prin lipsa cartelelor speciale pentru telefoane, neexpedierea scrisorilor, interzicerea coletelor și vizitelor, ceea ce influențează negativ asupra stării psiho-emoționale, dar și a comportamentului copiilor din detenție.

În rândul minorilor aflaţi în detenţie în instituţiile penitenciare din RM se observă o degradare de ordin psihologic, care reprezintă un regres în calea resocializării lor şi integrării în societate în perioada post-executorie.

Dreptul accesului la justiție și informare este periclitat prin reprezentarea formală de către avocat în cadrul procesului. Arestul preventiv îndelungat sau deținerea minorilor împreună cu persoane adulte, are repercusiuni negative asupra tinerilor. Minorii pot fi atrași în subculturile criminale, chiar dacă aparent sunt separați între ei.

Ombudsmanul recomandă elaborarea și punerea în aplicare a unei politici de integrare în justiție juvenilă care să nu împiedice realizarea dispozițiilor specifice cuprinse în convenția ONU cu privire la drepturile copilului. Crearea liniilor bugetare separate de către Administrația Națională a Penitenciarelor destinate exclusiv necesităților de creștere și dezvoltare a copiilor. Dezvoltarea unui mecanism de cooperare între instituția penitenciară, autoritatea locală și familia. Ministerul Justiției să întreprindă măsurile pentru finalizarea construcției noului bloc de la Penitenciarul nr.10, pentru asigurarea de condiții adecvate pentru copiii deținuți.

Noutăţile partenerilor

comentarii: