/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 806: Paradă cu arme atomice, vizită cu alertă și demisie la Kiev! Rusia o acuză pe Maia Sandu

Motivul pentru care ministrul german Seehofer respinge ideea cotelor de refugiaţi afgani

missing
31 august 2021, ora 17:29

Ministrul german de interne, Horst Seehofer, s-a pronunţat marţi împotriva indicării unui număr precis de refugiaţi care să fie preluaţi din Afganistan, de teama creării unui ‘factor de atracţie’, transmite dpa, scrie agerpres.ro.

‘Nu cred că ar fi foarte inteligent să începem să vorbim despre numere aici, pentru că numerele declanşează ceva’, le-a spus Seehofer reporterilor înainte de reuniunea cu omologii săi din Uniunea Europeană.

Şeful diplomaţiei din Luxemburg, Jean Asselborn, care este şi ministru al imigraţiei, ameninţă cu blocarea unei declaraţii comune a UE cu privire la criza afgană dacă textul nu va conţine o asumare mai puternică de protejare a celor mai vulnerabili.

Asselborn, care reprezintă una din cele mai mici ţări din UE, a spus că ar fi sprijinit o cotă colectivă de refugiaţi a UE, dar a recunoscut că aceasta nu este posibilă.

‘Uniunea Europeană este construită pe valori’, a declarat el pentru presă. Primul obiectiv al blocului comunitar în acest moment nu ar trebui să fie ‘să întărească graniţele şi să organizeze returnări’, ci să le ofere speranţă persoanelor vulnerabile, a subliniat el.

În opinia lui Seehofer, Asselborn ar trebui să ţină mai mult cont de interesele statelor mari din UE care sunt, în realitate, cele care preiau cei mai mulţi refugiaţi.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram