image
Sursa foto: Jurnal.md

O femeie însărcinată din raionul Strășeni, ajutată de un echipaj de patrulare să ajungă la maternitate

O femeie însărcinată din raionul Strășeni a fost ajutată de poliția de patrulare a municipiului Chișinău să ajungă la maternitate.

Mașina condusă de soțul femeii însărcinate, care se afla în travaliu, a fost escortată de oamenii legii până la Institutul Mamei și Copilului, unde aceasta a născut un băiețel.

„Colegii noștri din cadrul Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă, au avut fericita ocazie de a ajuta o gravidă, aflată în travaliu să ajungă la maternitate rapid și în siguranță.

Cu girofarul pornit, colegii noștri i-au asigurat undă verde mașinii în care se afla doamna împreună cu soțul ei”, se arată pe o pagină de socializare a poliției capitalei.

Tatăl copilului a postat un mesaj de mulțumire pentru oamenii legii care i-au ajutat să ajungă mai rapid spre maternitate.

„Buna ziua, mă numesc Roșcovan Ion și sunt din municipiul Strășeni, țin să aduc sincere mulțumiri echipajelor poliției de patrulare MAI 1101 a municipiului Chișinău, care la 16.08.2021 orele 00:40, deplasându-mă cu automobilul personal și având cu sine pe soția Nina, care fiind însărcinată și având sorocul nașterii cu dureri abdominale, fiind stopați de poliție, ultimi văzând și analizând situația ne-au excortat fără ipedimente și obstacole la drum, până la secțiea de internare, Institutul Mamei și Copilului.

În scurt timp, mi-a dat bunul Dumnezeu pe lume un fecior pe nume Alex. Mulțumim din partea familiei noastre echipajelor de poliție nominalizate.”

facebook.comfacebook.com

Noutăţile partenerilor

comentarii: