image
Sursa foto: Profimedia

Planul inedit al lui Joe Biden: Cum vrea preşedintele SUA să combată rasismul

Preşedintele Joe Biden a propus un plan inedit pentru a combate rasismul: extinderea infrastructurii rutiere ca modalitate de diminuare a inechităţilor sociale în comunităţile locale.

În istoria Statelor Unite, comunităţile urbane au fost segregate de trasarea autostrăzilor, care au rupt oraşele în două şi au ţinut pe loc dezvoltarea cartierelor vecine.

Activiştii pentru drepturile civile au denumit aceste autostrăzi drept rasiste, doarece împart cartierele minoritare şi poluează prin traficul adus.

Casa Albă susţine că această problemă există peste tot în SUA şi este responsabilă pentru distrugerea comunităţilor, la început prin distrugerea afacerilor, apoi prin forţarea oamenilor să iasă din casele lor când au fost construite, iar, mai târziu, prin poluarea fonică şi atmosferică adusă de trafic.

Problema persistă atâta timp cât nu este rezolvată, iar preşedintele Joe Biden şi-a propus să schimbe acest lucru, potrivit AlephNews.

Dacă programul propus de Biden va trece în Senat, va deveni cea mai mare investiţie în infrastructură din Statele Unite ale Americii. Totodată, programul abordează diminuarea discrepanţelor sociale şi a inechităţilor rasiale, prin întregirea comunităţilor care au fost cândva despărţite.

Noutăţile partenerilor

comentarii: