image
Sursa foto: rohealthreview.ro

Germania: O asistentă medicală a vaccinat oamenii cu soluție salină în loc de vaccinul împotriva COVID-19

Autorităţile din nordul Germaniei au făcut apel la mii de oameni să se vaccineze din nou, după ce o anchetă a poliţiei a constatat că o asistentă medicală de la Crucea Roşie i-ar fi „vaccinat” cu o soluţie salină.

Asistenta este suspectată că a injectat soluţie salină în braţele oamenilor în loc de vaccinul anti-COVID-19, la un centru de vaccinare din Friesland, la începutul primăverii.

Sunt total şocat de acest eveniment", a declarat Sven Ambrosy, consilier local, în timp ce autorităţile locale au emis marţi apelul către aproximativ 8.600 de locuitori care au fost puşi în pericol.

Chiar dacă soluţia salină este inofensivă, majoritatea persoanelor care au fost vaccinate în Germania, în martie şi aprilie, sunt în vârstă şi prezintă un risc ridicat de a se infecta cu noul coronavirus, potrivit Digi24.ro

Argumentul asistentei, al cărei nume nu a fost publicat, nu este clar, dar ea a arătat opinii sceptice despre vaccinuri în postările sale de pe reţelele sociale, au declarat anchetatorii. Nu se ştie dacă asistenta a fost arestată sau acuzată în acest caz.

În luna aprilie, o altă asistentă medicală, tot din Germania, a „vaccinat” şase persoane cu soluţie salină în loc de vaccin anti-COVID, pentru a ascunde că a spart din greşeală un flacon de Pfizer-BioNTech.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: