image
Sursa foto: unian.net

Premierul Ucrainei va efectua o vizită la Chișinău

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut astăzi o discuție telefonică cu premierul ucrainean, Denys Shmyhal. Șeful Guvernului de la Kiev a felicitat-o pe Natalia Gavrilița cu învestirea în funcție și și-a exprimat încrederea că cele două părți vor avea o colaborare eficientă în procesul de integrare europeană.

Natalia Gavrilița a remarcat disponibilitatea și deschiderea părții moldovenești pentru dezvoltarea în continuare a dialogului interguvernamental constructiv, precum și pentru elaborarea de soluții reciproc acceptabile pe întregul spectru al agendei bilaterale.

Totodată, Natalia Gavrilița s-a referit la valorile și aspirațiile comune ale Republicii Moldova și Ucrainei către procesul de integrare europeană, relațiile de prietenie pe termen lung între cele două țări, implementarea proiectelor comune în domeniul infrastructurii și în alte domenii-cheie, care se reflectă pe deplin în principiile de parteneriat strategic.

Premierul ucrainean a confirmat disponibilitatea de a efectua o vizită la Chișinău, la invitația președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia sărbătoririi a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Natalia Gavrilița și Denys Shmyhal vor avea o întrevedere bilaterală pe data de 28 august.

În timpul vizitei lui Denys Shmyhal la Chișinău, va fi pus în discuție întregul spectru al agendei bilaterale, care include aspecte precum: eliminarea barierelor comerciale bilaterale, subiecte de mediu, cooperarea în sectorul energetic, reglementarea drepturilor de proprietate, finalizarea demarcării frontierei de stat, funcționarea complexului hidroenergetic din Nistru etc.

Totodată, cei doi oficiali au discutat și despre pașii necesari pentru demararea lucrărilor de construcție a podului Cosăuți-Yampil.

În cadrul discuției telefonice a fost abordat și subiectul reluării activității Comisiei mixte interguvernamentale moldo-ucrainene privind comerțul bilateral și cooperarea economică (ultima reuniune a acesteia a avut loc în perioada 18-19 septembrie 2017 la Odessa).

Noutăţile partenerilor

comentarii: