image
Sursa foto: AFP

Alertă la o grădină zoologică din San Diego; Un leopard al zăpezii, confirmat cu COVID-19

Un leopard de zăpadă mascul de la Grădina Zoologică din San Diego, Statele Unite ale Americii, a fost confrmat cu SARS-CoV-2. Au fost realizate mai multe teste COVID-19 de responsabilii unității, după ce au observat că animalul tușea și avea scurgeri nazale. Ramil și colegii de habitat au intrat în carantină.

Leopardul de zăpadă a fost testat când îngrijitorii au văzut că îi curgea nasul, iar suspiciunile s-au confrimat după două teste, la grădina zoologică și la laboratorul de analize pentru sănătatea animală și securitate alimentară din California.

Rezultatele testelor oficiale ale autorităților sanitar-veterinare centrale erau în așteptare la sfârșitul săptămânii trecute.

Celelalte animale cu care împarte habitatul – o femelă din aceeași specie și doi leoparzi Amur – au intrat în carantină și sunt monitorizate, iar zona este închisă vizitatorilor până la un anunț ulterior. Toate animalele par să se simtă bine și nu au alte simptome.

Ramil, leopardul bolnav cu SARS-Cov-2, în vârstă de 9 ani, a rămas fără ochiul stâng în 2017, când a fost operat de chirurgii veterinari pentru o boală pe care o avea înainte a ajunge la Gădina Zoologică din San Diego.

Conducerea grădinii zoologice încă investighează cum ar fi putut să fie infectat animalulul, în contextul în care au fost impuse protocoale stricte de protecție și dezinfecție.

„În ciuda acestor protocoale, s-a produs transmiterea COVID-19, iar asta pune în evidență provocările pe care le avem de înfruntat toți pentru combaterea acestui virus foarte contagios”, a declarat directorul executiv al grădinii zoologice, Dwight Scott. 

Conducerea Zoo precizează că vizitatorii nu sunt în pericol de contaminare.

Este al doilea episod de îmbolnăvire la una din unitățile zoo din San Diego, după ce, în ianuarie, opt gorile din parcul safari, o unitate-soră, au fost testate pozitiv, după ce au luat virusul de la un îngrijitor asimptomatic, apoi și-au revenit total, potrivit realitatea.net

Atunci, conducerea unității a început vaccinările cu un ser cu proteine spike, destinat strict animalelor. Ramil nu fusese vaccinat. La grădina zoologică se află lei, tigri, gheparzi, jaguari, lei de munte şi alte feline.

Leopardul Zăpezilor este o specie în pericol de dispariție din cauza braconajului, felinele fiind vânate pentru blana lor sau capturate în scopuri comerciale. Potrivit Snow Leopard Trust, în lume au mai rămas, în libertate, doar între 3.920 și 6.390 de leoparzi de zăpadă.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: