image
Sursa foto: Reuters

Țara în care, în plină pandemie, fiecare deputat a primit aproximativ 50.000 de euro ca să-și cumpere mașină

Fiecare dintre cei 529 de parlamentari ai Ugandei a primit în această săptămână 200 de milioane de şilingi ugandezi, echivalentul a aproximativ 48.000 de euro, pentru a-și cumpăra mașină, ceea ce a stârnit un val de proteste în această țară din Africa de Est, unde criza COVID-19 îi afectează puternic pe cei mai vulnerabili.

În total, guvernul din Uganda a alocat parlamentarilor echivalentul a aproximativ 25 de milioane de euro parlamentarilor săi pentru a-şi cumpăra maşini, în condițiile în care la 18 iunie, confruntat cu un nivel record de infecţii, preşedintele Yoweri Museveni a anunţat suspendarea călătoriilor şi închiderea şcolilor, a bisericilor şi a barurilor pentru cel puţin şase săptămâni.

„Este inacceptabil ca un guvern să cumpere produse de lux pentru un grup restrâns din parlament, care continuă să primească un salariu lunar de peste 30 de milioane de şilingi (aproximativ 7.000 de euro), în condiţiile în care majoritatea populaţiei nu-şi permite să se hrănească”, a declarat sâmbătă pentru AFP Annet Nana Namata, director al Uniunii Apărătorilor Drepturilor Omului din Uganda.

Veniturile mici, pe care le are marea majoritate a populaţiei, variază de la 100.000 de şilingi (24 de euro) pentru un muncitor la 280.000 de şilingi (64 de euro) pentru un profesor, scrie Agerpres.

În opinia lui Moses Isooba, liderul Forumului Naţional al ONG-urilor din Uganda, care a vorbit despre un „faliment moral” al statului, suma acordată deputaților echivalează cu o donaţie de aproximativ 20 de euro pentru peste 500.000 de persoane vulnerabile. „Este un act ruşinos, în condiţiile în care guvernul le cere cetăţenilor să contribuie la achiziţionarea de vaccinuri COVID-19”, a declarat el pentru AFP.

Guvernul se apără: Parlamentarii au „dreptul la transport”

Confruntat cu furia de pe reţelele sociale şi din mass-media, purtătorul de cuvânt al guvernului, Ofwono Opondo, a apărat decizia subliniind că parlamentarii au „dreptul la transport”. El a invocat o „tradiţie” de lungă durată. „Este vorba de a facilita angajamentul lor faţă de electorat. În orice caz, organizaţiile societăţii civile au fost implicate în procesul bugetar şi ştiau de mult timp că parlamentarii vor primi bani pentru a-şi cumpăra maşini”, a adăugat el.

Şi în 2018, plata acestei indemnizaţii a stârnit furie. Protestatarii au invadat Parlamentul, înainte de a fi dispersaţi de poliţie.

Uganda, cu o populaţie de 45 de milioane de locuitori, a înregistrat oficial până în prezent 91.710 cazuri de COVID-19, dintre care 2.496 de decese, dintr-un total de aproximativ 1,5 milioane de teste efectuate. Ţara, care a început campania de vaccinare în martie, înregistrează în prezent puţin peste un milion de persoane vaccinate, cu un obiectiv de patru milioane până la sfârşitul anului.

Noutăţile partenerilor

comentarii: