image
Sursa foto: Profimedia

Un ciorchine de struguri s-a vândut cu aproape 13.000 de dolari; De ce sunt atât de scumpe fructele la licitațiile japoneze

Un ciorchine de struguri negri s-a vândut vineri în Japonia cu 1,4 milioane de yeni (12.700 de dolari), la prima licitaţie pentru fructe din acest sezon. Suma este cu 100.000 de yeni mai mare față de sezonul trecut, fiind stabilit astfel un record pentru al treilea an consecutiv.

Hsieh Ming-ta, care conduce Yumaowu, un lanţ japonez de supermarketuri de lux din Taiwan, a cumpărat strugurii din soiul "Ruby Roman" prin intermediul unui angrosist din Kanazawa, capitala prefecturii Ishikawa, unde soiul a fost dezvoltat şi este cultivat în exclusivitate.

"Vreau să introduc 'Ruby Roman' populaţiei din Taiwan", a declarat Hsieh, în vârstă de 66 de ani, care a precizat că, raportat la "un an de muncă grea pentru producătorii (strugurilor), suma de 1,4 milioane de yeni este mică", informează agenţia Kyodo.

Vineri, în cadrul primei licitaţii din acest sezon, au fost livraţi 253 de ciorchini de struguri din soiul "Ruby Roman", potrivit Digi24.

"Zilele însorite, cu temperaturi ridicate, au continuat chiar înainte de recoltare, aşa că am reuşit să culegem struguri cu o dulceaţă intensă", a declarat Mitsuo Maruyama, director adjunct al grupului de cercetare a soiului "Ruby Roman", un organism format din cultivatori din prefectura Ishikawa.

Fructele premium și mâncărurile de lux se vînd de obicei cu prețuri foarte mari la primele licitații în Japonia, cumpărătorii folosind această "tehnică" în scopuri promoționale.

Varietatea de struguri "Ruby Roman", cu boabe de dimensiunea unei mingi de ping-pong, este recunoscută pentru conţinutul ridicat de zahăr şi nivelul redus de aciditate.

Soiul a fost lansat pe piaţă în august 2008.

Noutăţile partenerilor

comentarii: