image
Sursa foto: Jurnal.md

Renato Usatâi și-a anunțat demisia: „Sunt dezamăgit de alegerile de ieri”

Primarul municipiului Bălți și președintele Partidului „Nostru”, Renato Usatâi, și-a anunțat astăzi demisia din funcția de primar al orașului.

Decizia a fost luată după ce ieri Blocul electoral „Renato Usatâi” nu a trecut pragul electoral, acumulând doar 4,10%.

„Oamenii din Bălți vor politică, dar nu lucruri concrete, acest lucru a fost demonstrate ieri. Le dau posibilitatea politicienilor să-și arate potențialul. Arătați ce puteți, noi am arătat ce putem face. Nu vreau să se vorbească că Usatâi se ține de funcții”, a declarat Renato Usatâi.

Usatâi a anunțat că are în plan să-și construiască un nou business, după ce și-a pierdut afacerile din Federația Rusă.

Acesta a spus că va renunța și la funcția de Președinte al Partidului Nostru: „O să mă întâlnesc cu colegii, o să le propun să aleagă un nou președinte de partid. Poate sunt alte persoane ambițioase și talentate la funcția de președinte al Partidului Nostru”, a declarat Usatâi.

Noutăţile partenerilor

comentarii: