image
Sursa foto: Profimedia

Un oficial francez critică decizia Maltei de a primi doar turiști complet vaccinați: Contravine regulilor europene

Decizia Maltei de a-şi închide frontierele pentru călătorii nevaccinaţi împotriva COVID-19 „contravine regulilor europene", a declarat, duminică, secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune. El a făcut, făcând apel la autorităţile malteze să accepte paşaportul sanitar comunitar.

„Nu o condamn, dar decizia pe care a luat-o Malta este contrară regulilor europene şi cred că trebuie să ne ţinem de cadrul nostru şi să-l aplicăm integral. Acest cadru este cel al paşaportului sanitar european", a declarat Clément Beaune în emisiunea Grand rendez-vous Europe 1/CNews/Les Echos, potrivit Digi24.

„Aş prefera să revină asupra deciziei", a adăugat oficialul francez.

Începând de la întâi iunie, turiştii din Uniunea Europeană, Statele Unite şi alte câteva ţări erau din nou bine-veniţi în Malta, cu condiţia să prezinte un test negativ la coronavirus la îmbarcarea în avion sau să fie complet vaccinaţi.

Vineri, autorităţile malteze au anunţat însă că, începând cu 14 iulie, un test PCR nu va mai fi suficient, în contextul creşterii numărului de cazuri de coronavirus.

"Nu am reuşit întotdeauna bine să ne coordonăm în Europa în timpul acestei crize, dar, de această dată, avem un paşaport sanitar (...) care este acelaşi peste tot în Europa. Ceea ce a făcut Malta este să nu mai recunoască decât vaccinul. Aceasta trebuie să ne alerteze asupra faptului că, dacă situaţia se degradează, tentaţiile de închidere, uneori chiar contrare regulilor, se înmulţesc. Avem un cadru european care este armonizat, care este protector şi este cel care trebuie aplicat. Ceea ce mă interesează este să protejăm vacanţele francezilor şi europenilor", a subliniat Clément Beaune.

Noutăţile partenerilor

comentarii: