image
Sursa foto: privesc.eu

Fruntașii PNL îndeamnă unioniștii să voteze Platforma DA

Fruntașii Partidului Național Liberal, Alexandra Can, Mircea Rusu și Mihai Severovan, afirmă că, în nume personal, dar și a mai multor colegi, au decis să susțină Platforma Demnitate și Adevăr la alegerile din 11 iulie 2021 pentru că un Guvern Platforma DA şi PAS rezultat după alegerile parlamentare din 11 iulie „este singura opțiune sănătoasă, proeuropeană, pentru Moldova”.

„Platforma Demnitate și Adevăr sunt cei care am început, în 2015, lupta contra hoților, contra oligarhilor, contra corupției. Ei au demarat în Parlament marile anchete: furtul miliardului, concesionarea Aeroportului și privatizările ilicite. Platforma DA a alocat suplimentar 700 milioane de lei pentru bugetele locale ale satelor și orașelor, au luptat pentru indemnizații unice în anul 2021 pentru pensionarii cu venituri mici, au obținut virarea a sute de milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă, au simplificat subvenționarea în agricultură, au impus cota minimă obligatorie de 50% a produselor agroalimentare autohtone pe rafturile magazinelor mari”, au declarat reprezentanții PNL, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit PNL, echipa de deputați pe care Platforma DA o va trimite în Parlament are cel mai ambițios program. „Îşi propun să crească pensiile, salariile și alocațiile, au drept prioritate drumurile, spitalele și școlile, mărirea subvențiilor agricole, sprijină mediul de afaceri, încurajează investițiile private. Plaforma DA a demonstrat Respect pentru muncă, cinste și adevăr. Sprijinim Platforma DA pentru că doar așa reformarea instituțiilor statului și eradicarea corupției pot începe din prima zi de guvernare PAS – Platforma DA. Au fost împreună în stradă, au luptat contra lui Dodon, Plahotniuc, Șor și Usatâi. Au luptat împreună împotriva abuzurilor. Tot așa, după alegeri, se vom regăsi și PAS și Platforma DA în Parlament și împreună vor putea da Moldovei cel mai bun Guvern din ultimii 30 de ani. Deputații Platformei DA nu au stat în fotoliile comode din Parlament, ei au fost zi de zi în contact cu oamenii Moldovei, de aici sau de peste hotare. Deputații Platformei DA nu au trădat niciodată, nu îi veți găsi în alte fracțiuni parlamentare. Indiferent de cât de grele au fost vremurile, deputații DA au stat tot timpul cu capul sus, apărându-și cetatea cu armele dreptății și adevărului”, declară politicienii.

Reprezentanții PNL mai cred că multe partide și personaje politice exploatează și în această campanie electorală idealul Unirii cu România, dar că singurul partener al României în Moldova este un Guvern Platforma DA și PAS.

„Pe 11 iulie 2021 vom vota Platforma DA și îndemnăm toți unioniștii să nu irosească votul cu partide și partiduțe pretins unioniste și să voteze în mod rațional Platforma DA, partenerul României oficiale, partidul care s-a angajat ca indiferent de aflarea la putere sau în opoziție, să sprijine realizarea și transpunerea în viață a parteneriat strategic cu România în beneficiul Republicii Moldova și a cetățenilor, ca parte a proiectului politic Unirea Deșteaptă”, au mai spus fruntașii PNL.

Noutăţile partenerilor

comentarii: