image
Sursa foto: yeenet.eu

Germania obţine sprijinul altor patru state din UE pentru ca energia nucleară să nu fie considerată „verde”

Germania a obţinut sprijinul altor patru state membre ale UE în opoziţia sa faţă de clasificarea energiei nucleare drept energie ''verde'' şi sustenabilă în taxonomia Uniunii Europene, relevă o scrisoare a Comisiei Europene consultată vineri de Reuters.

Taxonomia constă într-un sistem de clasificare pentru investiţii durabile folosit la nivelul blocului comunitar în vederea atingerii obiectivelor de mediu prevăzute în Pactul Verde european. Interesul acestei clasificări constă în atragerea investiţiilor private în economia verde.

Spania, Austria, Danemarca şi Luxemburgul s-au alăturat Germaniei în opoziţia acesteia faţă de energia nucleară, motivând că investitorii preocupaţi de deşeurile radioactive şi-ar putea pierde încrederea în produsele financiare etichetate drept „verzi” dacă acestea cuprind energie nucleară fără ştiinţa lor, scrie Digi24.

Includerea energiei nucleare în taxonomia UE este una dintre temele care divizează statele membre. Ţările care susţin dezvoltarea acestei surse de energie, printre ele fiind Franţa, Polonia şi Ungaria, argumentează de partea lor că această energie nu emite CO2, aşadar ea vine în sprijinul atingerii obiectivelor de mediu ale UE.

UE are nevoie de o cercetare mai aprofundată asupra potenţialelor efecte nocive ale energiei nucleare

Abordările asupra acestei probleme sunt diferite inclusiv în interiorul Comisiei Europene, care a apelat la două comitete de expertiză pentru a face o evaluare. Conform unuia dintre acestea, UE are nevoie de o cercetare mai aprofundată asupra potenţialelor efecte nocive ale energiei nucleare înainte de a o include în investiţiile sustenabile.

Germania a decis cu 20 de ani în urmă să renunţe la energia nucleară, în urma temerilor privind siguranţa centralelor atomoelectrice. Accidentul survenit în 2011 în Japonia la centrala de la Fukushima a determinat Berlinul să accelereze scoaterea din folosinţă a reactoarelor din Germania.

Noutăţile partenerilor

comentarii: