image
Sursa foto: Profimedia

Joe Biden, vizită la blocul prăbușit din Miami: În următoarele luni, va fi multă durere şi suferinţă

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a mers, joi, în statul Florida, la locul imobilului prăbuşit parţial, liderul de la Casa Albă, un politician democrat, semnalând că va coopera cu guvernatorul republican, Ron DeSantis, în acţiunile de căutare a victimelor şi de asistenţă.

Operaţiunile de căutare au fost suspendate în Surfside, din cauza preocupărilor privind siguranţa structurii imobilului. Autorităţile se tem că s-ar putea prăbuşi inclusiv partea clădirii rămasă intactă.

Preşedintele Joseph Biden s-a întâlnit cu guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, şi cu primarul districtului Miami-Dade, Levine Cava.

„Naţiunea trebuie să ştie că putem coopera. Atunci când este într-adevăr important, ne reunim. Este vorba de viaţă şi de moarte”, a declarat Joseph Biden, potrivit Aleph News.

Preşedintele SUA a semnalat, conform agenţiei Associated Press, că Administraţia federală are „mijloacele de a asuma în totalitate” costurile operaţiunilor de căutare a victimelor şi de curăţare a molozului.

„În următoarele luni, va fi multă durere, vor fi stări de anxietate şi suferinţă, va fi necesar sprijin psihologic. Noi nu plecăm nicăieri”, a subliniat liderul de la Casa Albă.

Cel puţin 18 persoane au murit, iar alte 145 sunt dispărute, după prăbuşirea unei părţi a unui bloc rezidenţial de 12 etaje, situat în Surfside, în districtul Miami-Dade din Florida.

Noutăţile partenerilor

comentarii: