image
Sursa foto: Jurnal.md

7 ani de la semnarea Acordului de Asociere dintre RM și UE; Sandu: „Ne ajută să modernizăm țara, instituțiile și economia”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj cu ocazia celor șapte ani de la semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, care se împlinesc astăzi.

„Este documentul-cheie în relația noastră cu UE, care ne ajută să modernizăm țara, instituțiile și economia. Iar datorită Zonei de Liber Schimb, mărfurile moldovenești devin tot mai prezente pe piața europeană”, se arată în mesajul președintelui Maia Sandu.

Șefa statului a menționat că, în acești ani, UE a devenit partenerul comercial principal al țării noastre, spre piața europeană mergând azi circa 67% din exporturile moldovenești. Au fost modificate legi, iar UE, prin programele sale, a oferit expertiză și pârghii pentru a face produsele noastre mai competitive, și a sprijinit dezvoltarea și consolidarea IMM-urilor. Odată cu aceasta, au fost create locuri de muncă în diverse sectoare - de la agricultură până la IT și energie regenerabilă.

„Uniunea Europeană și statele sale membre ne-au fost și continuă să ne fie, generos și solidar, alături. Este rândul nostru să muncim pentru ca acest sprijin să fie resimțit de fiecare cetățean”, a subliniat președintele Republicii Moldova.

Noutăţile partenerilor

comentarii: