image
Sursa foto: AFP

"Delta Plus": O nouă tulpină Covid-19 creează panică în India

O nouă tulpină Covid-19 a fost descoperită în statul indian Maharashtra. Varianta a fost numită "Delta Plus".

Cel puțin 20 de cazuri de infecție cu noua variantă a tulpinii Covid (B.1.617.2.1) au fost detectate în patru districte ale statului Maharashtra (Sindhudurg, Ratnagiri, Palgar și Jalgaon). Probele au fost trimise pentru studierea genomului și a caracteristicilor epidemiologice ale virusului mutant.

"CSIR-IGIB a pregătit un raport pe baza eșantioanelor colectate de la pacienții cu coronavirus din toate zonele statului. Conținutul acestuia va fi discutat în cadrul unei reuniuni de luni și se vor trage concluzii", a spus Ministrul Sănătății, Rajesh Tope.

La sfârșitul lunii martie, în India a fost descoperită o nouă variantă a coronavirusului cu dublă mutație, cunoscută și sub denumirea de B.1.617. Această variantă este mai contagioasă decât coronavirusul „obișnuit” SARS-CoV-2, identificat pentru prima dată în provincia Wuhan, din China, la începutul anului trecut, scrie realitatea.net

Înainte de aceasta, au apărut variantele „britanice” și „braziliene” ale coronavirusului, care, de asemenea, diferă în ceea ce privește infectivitatea crescută în comparație cu cel din Wuhan.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: