image
Sursa foto: Getty Images

Participare extrem de scăzută în alegerile regionale din Franţa

Participarea se anunţă extrem de scăzută duminică pentru primul tur al alegerilor regionale din Franţa, un scrutin în care extrema dreaptă ar putea înregistra un avans, cu mai puţin de un an înainte de alegerile prezidenţiale, informează AFP.

La orele locale 17:00 (15:00 GMT), participarea era de numai 26,72%, mult sub cele 40% de la precedentele alegeri regionale din 2015.

Secţiile de votare s-au deschis la orele locale 08:00 (06:00 GMT) pentru acest scrutin organizat cu trei luni mai târziu, din cauza crizei sanitare, şi care se va desfăşura în două tururi: pe 20 şi pe 27 iunie. Primele estimări ale rezultatelor vor fi anunţate în jurul orelor 18:00 GMT.

Aproximativ 48 de milioane de cetăţeni au fost chemaţi la urne pentru a reînnoi adunările regionale şi departamentale în 13 regiuni din Franţa metropolitană şi în cinci teritorii de peste mări.

Miza acestui scrutin este una importantă, întrucât cele 13 regiuni ale Franţei au competenţe în domeniul transportului public, dar şi în cel al învăţământului secundar şi al amenajării teritoriului, în special.

Pentru prima dată, câteva dintre ele ar putea fi conduse de Rassemblement National (Adunarea Naţională - RN), partidul de extremă dreapta al lui Marine le Pen.

Acest prim tur a fost marcat de câteva incidente în organizare, precum secţii de votare care nu au fost deschise la ora fixată sau buletine lipsă, scrie Agerpres.

Noutăţile partenerilor

comentarii: