image
Sursa foto: Profimedia

Telescopul Hubble s-a defectat: unul din computerele de la bord, din anii 80, dă erori; Anunțul NASA

NASA încearcă să repare telescopul spațial Hubble, probabil cel mai cunoscut instrument de observare a spațiului cosmic, care s-a defectat din cauza unei probleme apărute la un computer de la bordul acestuia, datând din anii 1980.

Telescopul spațial Hubble, care în 2020 a marcat 30 de ani de orbită, a fost oprit duminică, după apariția unor probleme la unul dintre computerele telescopului, datând din anii 1980. Echipa de operațiuni a telescopului suspectează că problema ar putea fi cauzată de un modul de memorie degradat.

Echipa încearcă să corecteze problema, trecând la unul dintre modulele de rezervă ale telescopului.

„Presupunând că această problemă va fi corectată prin intermediul uneia dintre numeroasele opțiuni disponibile, Hubble este așteptat să continue să facă descoperiri uimitoare până la sfârșitul anilor 2020 sau chiar mai mult”, a declarat echipa de operațiuni de la Goddard Space Flight Center NASA.

Cu toate acestea, „nu există încă un termen clar până când operațiunea va fi finalizată, iar telescopul va fi testat și readus la starea operațională”, au adăugat aceștia.

Duminică, computerul principal al telescopului a încetat să mai primească semnale de la un alt computer și a trimis un mesaj de eroare către sistemul de control de pe Pământ, transmite Digi24.

Nu este prima dată când Hubble se confruntă cu probleme, în cei peste 30 de ani petrecuți pe orbită. La începutul activității sale, oamenii de știință au descoperit o eroare la sistemul de control al direcționării observatorului și probleme cu forma oglinzii sale principale.

Noutăţile partenerilor

comentarii: