civic · dreptate · social

Semnalează neregulile observate | Alegeri 2021

Material de educaţie electorală despre cum pot fi identificate şi raportate neregulile electorale în perioada campaniei electorale şi ziua alegerilor.

Obiect al sesizării pot fi cazurile de corupere a alegătorilor, prin oferirea de bani sau bunuri, utilizarea resursele administrative în favoarea unui concurent electorale, transportarea organizată a alegătorilor, implicarea cultelor religioase în campania electorală etc. Pentru a sesiza încălcările observate, cetățeanul trebuie să facă o poză sau o înregistrare video/audio a acestora.

Următorul pas poate fi completarea modelului potrivit din lista de modele de sesizări tematice accesibile la rubrica Sesizări electorale de pe www.alegeri.md, potrivit instrucțiunilor descrise în fiecare document, și expedierea acestuia către organele electorale și instituțiile de drept, indicate în fiecare formular.

Totodată, cetățenii pot opta pentru un mod mai facil de raportare a neregulilor electorale observate. Tot ce trebuie să facă cei care au fost martorii unor nereguli, fraude ori încălcări în procesul electoral 2021, este să acceseze butonul ”Semnalează încălcarea” de pe pagina www.alegeri.md și să completeze un formular, cu anexarea dovezilor.

Materialul video a fost realizat de Asociaţia pentru Democraţie Participativă „ADEPT” în noiembrie 2020, în cadrul unei campanii de informare a alegătorilor cu privirea la modalitatea de raportare a neregulilor identificate în procesul electoral.
Campania a făcut parte din proiectul „Alegerile prezidenţiale 2020: informăm alegătorul, sporim participarea conştientă”, susţinut de Fundaţia Soros Moldova. Materialul a fost adaptat pentru alegerile parlamentare anticipate din 2021. Autor grafică: Alex Buretz

Lasă un comentariu