image
Sursa foto: Getty Images

Ucraina - Macedonia de Nord 2-1. Meci cu două penalty-uri. VAR-ul, folosit în premieră la București

Ucraina a câștigat cu 2-1 meciul cu Macedonia de Nord de pe Arena Națională, al doilea disputat la București în cadrul EURO 2020.

Selecționata lui Shevchenko a început tare partida și a deschis scorul după reușita lui Yarmolenk. Acesta a trimis în poartă o minge centrată din corner, pe bara a doua.

Patru minute mai târziu, Yaremchuk a dus scorul la 2-0 din pasa excelentă a aceluiași Yarmolenko. Atacantul lui Gent l-a executat pe Dimitrievski cu un șut la colțul scurt.

Replica Macedoniei de Nord a venit în replica secundă. Pandev a obținut un penalty, după ce a fost faultat în careu, iar Alioski a executat. Acesta a ratat, inițial, de la punctul cu var, dar mingea a revenit la el și, cu o reluare din prima, a reușit să reducă din diferență.

Și Ucraina a beneficiat de un penalty, la o fază la care arbitrul a consultat VAR, o premieră pentru București. Malinovskyi a executat în partea stângă, dar Dimitrievski a ghicit colțul și a reușit să respingă.

Meciul s-a încheiat cu victoria Ucrainei, scor 2-1, iar Macedonia de Nord rămâne ultima în grupa C.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: