image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Bolea continuă atacul asupra primarilor; A cerut poliției să verifice dacă nu curge o streașină reparată cu 12 ani în urmă

Deputatul socialist Vasile Bolea a reclamat la poliție nereguli legate de cheltuirea banilor la Feștelița, Ștefan Vodă, fără a merge să verifice situația la fața locului. Deputatul a anunțat că ar curge streașina casei de cultură, reparată din bani europeni, și cere poliției să investigheze corectitudinea gestionării bugetului local. De cealaltă parte, primarul de Feștelița, Nicolae Tudoreanu, îi sugerează deputatului socialist că ar fi bine să le treacă pragul măcar pentru o întâlnire cu alegătorii, pentru a se convinge că nu l-ar ploua.

Nicolae Tudoreanu a anunțat într-o postare plasată pe pagina sa de facebook că a primit trei interpelări pe 7 iunie, curent, semnate de deputatul socialist.

„Stimați prieteni, inițial nu am dorit să iau în serios informațiile auzite săptămâna trecută, precum că deputatul PSRM, Vasile Bolea, a făcut interpelări Poliției să verifice unele finanțări, ale unor lucrări executate în Primării în 2020. Dar gluma nu e glumă. M-am pomenit cu trei asemenea interprelări”, anunță primarul.

În denunțurile sale, deputatul socialist solicită poliției verificarea cheltuirii sumei de 447 de mii de lei, alocați „dintr-un Fond de rezervă” pentru reparația casei de cultură din Feștelița, menționând că la casa de cultura „acoperișul curge, iar mobilierul este în stare proastă”.

Deasemenea, deputatul solicită verificarea cheltuirii sumei de 25 de mii de lei, alocate de Consiliul Raional,pentru reparația Monumentului Eroilor căzuți în al Doilea Război Mondial, precum și suma de 150 de mii de lei, alocate prin Legea Bugetului de Stat 2020 ,pentru reparația clădirii filialei Școlii de Arte din Feștelița.

Primarul i-a adresat o invitație publică deputatului Vasile Bolea, să viziteze Feștelița

„Casa de cultură, renovată cu bani europeni încă în anul 2009, acoperișul nu curge, iar sala de spectacole cu 450 de locuri, cât și spațiile adiacente sunt în stare excelentă după 12 ani de la renovare și dotare. În 2020 niciun leu de nicăieri nu au fost alocați pentru Casa de Cultură”, precizează Tudoreanu.

„Referitor la cei 25 de mii de lei, alocați pentru renovarea monumentului, vreau să vă informezi că Primaria Feștelița a mai adăugat 15 mii și a pavat curtea monumentului. Iar clădirea filialei Școlii de Arte arată ca o bijuterie în aer liber”, a mai menționat primarul.

Nicolae Tudoreanu, care a atras o mulțime de proiecte în localitatea sa, se întreabă pentru ce este nevoie de astfel de presiuni. „Să știți că și primarii au absolvit universități, sunt responsabili. Dacă azi mai răsuflă câte un sat binișor este meritul lor, cu siguranță. Nu mă sperie asemenea lucruri. Nu cred că prin intimidări veți strânge mai multe voturi la 11 iulie”, a conchis Nicolae Tudoreanu.

Amintim că săptămâna trecută, Congresul Autorităților Publice Locale au emis un apel în care au solicitat stoparea presiunilor asupra primarilor și neimplicarea organelor de control ale statului în campania electorală.

Aleșii locali și-au exprimat profunda îngrijorare și indignare față de acțiunile unor autorități ale statului din domeniul ordinii de drept și controlului financiar care, în perioada electorală, au inițiat și realizează o serie de controale la indicația concurenților electorali. În special, reprezentanții CALM s-au referit la acțiunile din partea organelor din subordinea MAI, CNA și a Inspecției Financiare.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: