image
Sursa foto: border.gov.md

Trei teste PCR Covid 19 falsificate, ridicate la frontieră; Aveau același număr de identificare

Trei pasageri ai unei rute internaționale au fost depistați ieri în punctul de trecere al frontierei Sculeni cu teste PCR Covid-19 falsificate. Aceștia au recunoscut că testele au fost obținute de la intermediari.

Ieri, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a prezentat la controlul de frontieră trei pasageri ai unei curse ocazionale ce se întorcea din România. Este vorba despre o femeie și doi bărbați, domiciliați în raionul Nisporeni.

Conform procedurii, polițiștii de frontieră au solicitat acte confirmative pentru a nu fi plasați în regim de autoizolare. Ulterior, pasagerii au prezentat fiecare testul negativ la PCR Covid-19. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că testele respective sunt eliberate cu același număr de identificare, de către aceeași instituție medicală.

Cele trei persoane au declarat că testele au fost obținute de la intermediari. Unul dintre pasageri a recunoscut că pentru test a scos din buzunar 800 de lei și nu a bănuit că acesta ar putea fi fals.

Pe numele acestora au fost întocmite acte procesuale de constatare și urmează să se efectueze o expertiză. Dacă se va demonstra vinovăția, cei trei conaționali riscă dosare penale conform articolului 361, al.2, lit.b.

Noutăţile partenerilor

comentarii: