image
Sursa foto: gov.md

Un moldovean s-a pornit în Europa cu un permis de conducere falsificat, pe care l-a cumpărat cu 115 dolari SUA

Un bărbat de 36 de ani din Tiraspol a încercat să treacă prin punctul de trecere Sculeni cu un permis de conducere falsificat.

Acesta s-a prezentat în după-amiaza zilei de ieri pe sensul de ieșire din țară, în calitate de pasager al unei curse Moldova-Belgia. În timpul verificărilor,în geanta de mână a bărbatului a fost depistat un permis de conducere care ar fi eliberat de autoritățile competente din Republica Moldova, cu semne de falsificare.

La audieri, călătorul a declarat că și-a preschimbat permisul de conducere eliberat în stânga Nistrului prin intermediul unui bărbat din Bender, pentru care a achitat 115 dolari SUA.

Pe numele tânărului a fost întocmit act de constatare, iar permisul de conducere a fost sigilat și transmis spre examinare. În dependență de rezultatul acesteia se va face încadrarea juridică a faptei și atragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

Noutăţile partenerilor

comentarii: