image
Sursa foto: gov.md

Ce pedeapsă riscă persoanele care falsifică testele Covid-19

Peste 460 de teste PCR Covid-19 au fost identificate cu semne de falsificare, de la începutul anului curent până la data de 31 mai 2021. Din numărul total de falsuri, 108 au fost ridicate pe sensul de intrare în Moldova, alte 346 au fost depistate pe direcția de ieșire din țară, iar șapte teste pe teritoriul Moldovei, în baza informațiilor operative.

La sfârșitul lunii mai a fost înregistrată o descreștere a numărului acestor ilegalități comparativ cu primele zile de la impunerea obligativității în luna martie de a prezenta testul PCR Covid – 19 la intrarea în Moldova. Cele mai multe teste falsificate au fost depistate în Aeroportul Internațional Chișinău, Leușeni, Sculeni și Palanca.

În multe cazuri, persoanele documentate și-au justificat faptele ilegale prin limită de timp pentru efectuarea testului când apar urgențe de a trece frontiera, frica de a avea rezultatul pozitiv și ca urmare imposibilitatea de a trece frontiera, financiar; neobligativitatea de a fi plasat în autoizolare.

Deși argumentele sunt diferite, penalitatea este aceeași pentru toți, conform art.361 (al.1) CP al RM persoanele riscă amendă de până la 32 500 de lei sau închisoare de până la doi ani.

În mare parte a cazurilor sunt falsificate datele de identitate, deși testul Covid-19 poate fi unul autentic însă nu aparține persoanei care se află în punctul de trecere a frontierei, la fel se falsifică și termenul de emitere a acestui document, potrivit poliției de frontieră.

Noutăţile partenerilor

comentarii: