image
Sursa foto: lastampa.it

Copilul de 5 ani, unicul supraviețuitor al tragediei din Italia, unde un telefiric s-a prăbușit, s-a trezit din comă

Eitan, băiatul israelian care a reușit să scape cu viață în urma accidentului produs duminică în regiunea Piemont, este conștient, relatează ziarul La Stampa. 14 oameni au murit după ce telefericul în care se aflau s-a prăbușit de la zeci de metri înălțime.

Copilul și-a recăpătat conștiența joi, vorbește cu mătușa sa și privește în jur. Eitan se află, în continuare, internat la terapie intensivă în Spitalul Regina Margherita din Torino, însă, peste câteva zile, va fi transferat în altă secție, au anunțat medicii italieni, citați de La Stampa. Aceștia susțin că, „din punct de vedere clinic”, starea băiatului rămâne critică, „din cauza traumatismelor de la nivelul abdomenului şi toracelui şi a fracturilor”.

Trei persoane au fost arestate după tragedia din Italia, Luigi Nerini, 56 de ani, directorul companiei Ferrovie del Mottarone, care administrează telecabina, Gabriele Tadini și inginerul Enrico Perocchio. Fotografiile care au fost făcute după accident au arătat că sistemul de frânare de urgență a fost modificat. Procurorul Olimpia Bossia a anunțat că fusese fixată o menghină pentru a bloca frânele. Acest lucru a fost făcut pentru a evita ca telecabina să fie oprită pe traseu sau să fie blocaje. În total, 14 oameni și-au pierdut viața în urma tragediei, relatează libertatea.ro.

Noutăţile partenerilor

comentarii: