image
Sursa foto: s.iw.ro

Guvernul iranian interzice în mod oficial minarea după Bitcoin; A produs pene masive de curent în mai multe orașe

Guvernul iranian a interzis în mod oficial minarea după Bitcoin şi alte criptomonede, pentru că procesul a afectat reţelele electrice din mai multe oraşe mari, producând pene masive de curent, scrie CNBC, potrivit zf.ro.

Teheranul, capitala statului iranian, dar şi alte oraşe s-au confruntat în ultimele luni cu o criză a reţelei electrice care funcţiona cu dificultate. Oficiali dau vina pe seceta care a afectat centralele hidroelectrice, dar şi pe cripto-mineri.

O mare parte din energia consumată este atribuită procesului de minare al Bitcoin, realizat în mod ilegal sau fără a avea o licenţă, potrivit guvernului iranian.

La începutul anului, autorităţile iraninene au confiscat aproape 50.000 de maşinării folosite pentru minare, care foloseau electricitate subvenţionată ilegal. Cripto-minerii consumau aproximativ 95 de megawaţi pe oră, plătind însă taxe foarte mici către stat.

Potrivit statisticilor, iranienii au minat 4,5% din tot Bitcoin-ul existent la nivel global, fapt ce aduce Iranul în topul ţărilor care pratică această activitate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: