image
Sursa foto: AP

13 cetățeni ai Republicii Moldova, evacuați din Fâșia Gaza, vor ajunge mâine la Chișinău

Ministerul de Externe anunță că 13 cetățeni ai Republicii Moldova evacuați din Fâșia Gaza vor ajunge mâine la Chișinău.

Potrivit instituției, cetăţenilor moldoveni evacuaţi le-au fost asigurate mijloacele de transport până la Cairo, asigurările medicale, alimente, precum şi produse de strictă necesitate în cooperare cu Ambasada Ucrainei în Egipt.

Pe traseul Rafah – Cairo, securitatea transportului cetățenilor Republicii Moldova și ai Ucrainei a fost asigurată cu sprijinul autorităților egiptene.

Diplomația Republicii Moldova a întreprins demersurile care se impuneau pentru emiterea, în regim de urgenţă, a titlurilor de călătorie, efectuarea testelor PCR, necesare cetățenilor Republicii Moldova, pentru intrarea acestora în Egipt, respectiv continuarea deplasării cu o aeronavă specială pusă la dispoziție de către Guvernul Ucrainei.

Celula de criză a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene a administrat inițial o listă de 31 de persoane, care au dorit să revină în Republica Moldova, fiind alocate din Fondul de Intervenție 150 de mii de lei pentru misiunea de evacuare.

Sosirea grupului de cetățeni este prevăzută pe data de 27 mai la bordul unui autocar pus la dispoziţie de guvern pe ruta Kyiv – Chișinău.

Ambasada Republicii Moldova de la Tel-Aviv menţine un dialog permanent cu cetățenii care nu au dorit să părăsească Fâșia Gaza în cadrul acestei operațiuni. În acest sens, MAEIE recomandă cetăţenilor din zonă, care nu și-au înregistrat încă prezența, să contacteze misiunea diplomatică pentru a transmite propriile coordonate, astfel încât, în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, să poată beneficia, la cerere, de asistenţa autorităților.

Noutăţile partenerilor

comentarii: