/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 798: Sânge la Odesa, ordinul lui Șoigu și îndemn din SUA! Rusia se laudă cu o lovitură grea

Acuzaţii de malpraxis la un spital din Capitală, după ce un bebeluș a murit la câteva ore de la naștere

missing
25 mai 2021, ora 19:58

O femeie acuză medicii din cadrul Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” de malpraxis. Elena Stadnic-Corcodel, medic de profesie, susține că medicii care i-au primit nașterea au comis erori grave care au cauzat decesul nou-născutului. Aceasta declară că actele medicale care constată cauza morții micuțului au fost falsificate. În replică, reprezentanții spitalului neagă acuzațiile.

Elena Stadnic-Corcodel a născut în cadrul Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” pe 14 aprilie. În aceeași zi, bebelușul a murit. ulterior, pe 24 mai, femeia a publicat pe pagina sa de Facebook câteva documente și fotografii în care acuză direct medicii de malpraxis. Pentru a-și face dreptate, aceasta spune că va apela și la expertiza internațională.

„Pentru noi de 40 de zile cea mai traumatică amintire, depresie, apatie în care soțul și prietenii încearcă să ne scoată! Dar povestea nu este despre emoțiile noastre, dar despre nedreptatea în care cadrul medical- colegii noștri în care am avut încredere au comis erori medicale, plus de frica cea mare că punem întrebări ne-au evitat și s-au eschivat de la răspunsuri, ca peste o lună să găsească cum să rezolve cazul. Nu traumatismul neonatal cu hemoragia intracerebrala și șoc hemoragic în decurs de o oră de la naștere, însă chisturi și anomalii cerebrale și patologie inflamatorie în toate organele! Suntem și noi doctori și acuz direct aceste persoane de fals în actele medicale, nerespectarea protocoalelor medicale, Morfopatolog- interpretarea eronată a datelor medicale! (…) Cum cererea de examinare a cazului se plimbă de la o instituție la alta și cât timp este necesar că ea să fie examinată? 5 ani?”, a scris Elena Stadnic-Corcodel, solicitând ca Ministerul Sănătății să se autosesizeze pe marginea acestui caz.

Reprezentanții Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” au venit cu o reacție pe marginea acestui caz. Aceștia neagă toate acuzațiile și explică că, la 20 aprilie a fost creată o comisie multidisciplinară, constituită din specialiști obstetricieni-ginecologi, neonatologi, reanimatologi-neonatologi și morfopatologi pentru a examina cazul respectiv. La 11 mai a avut loc această conferință, iar ulterior, familia Corcodel a fost informată despre concluzia comisiei.

„Având în vedere faptul că acest caz clinic deosebit din punct de vedere medical, științific cât și social s-a soldat tragic pentru familia Corcodel, administrația instituției și membrii comisiei au insistat suplimentar la o întâlnire cu membrii familiei Corcodel, unde celor doi le-au fost fost oferite toate răspunsurile la întrebări, reieșind din particularitățile cazului clinic dat. Ulterior, Elena Stadnic-Corcodel a primit și un răspuns oficial la reclamația adresată instituției noastre. O altă conduită, din păcate, nu ar fi schimbat rezultatul final, indiferent de faptul că nașterea ar fi avut loc într-o instituție medico-sanitară publică sau privată, reieșind din particularitățile cazului respectiv, iar acordarea asistenței medicale a fost conform protocoalelor clinice în vigoare. Regretăm faptul că colegii noștri, medici și ei de specialitate, în loc să țină cont de recomandările celor mai buni specialiști în ramură, au ales îndemnul la o judecată publică”, se arată în declarația spitalui.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram