Scandalul iscat la cariera de piatră „Micăuți” s-ar putea muta în judecată. Deputatul Eugeniu Nichiforciuc cere câte 50 de mii de lei de la Alexandr Slusari și Lilian Carp, care recent l-au acuzat că este proprietarul din umbră al carierei de piatră.
În cererea prealabilă, Nichiforciuc solicită dezmințiri de la cei doi colegi ai săi din Parlament, Slusari și Carp, pentru că, atunci când au intervenit la Cariera de piatră „Micăuți”, l-au acuzat că ar sta în spatele acestei afacerii. Deputatul susține că declarațiile nu corespund realității și conțin judecăți de valoare, ce i-au afectat imaginea.
Respectiv, solicită dezmințirea informației, dar și scuze publice. Si asta nu e tot. Mai cere câte 50 de mii de lei drept prejudiciu moral de fiecare în parte. De partea celalaltă, Alexandr Slusari, într-un comentariu pentru TV8, a declarat că nu are de gând să-și retragă afirmațiile și insistă că Nichiforciuc este beneficiarul din umbră al carierei de piatră. Totuși, acesta a precizat că, deocamdată, nu a primit cererea prealabilă, dar este gata să se ducă în judecată.
Am încercat să obținem o reacție și de la Lilian Carp, însă, deputatul nu ne-a răspuns la telefon. Scandul a izbucnit la mijlocul lunii aprilie, după ce deputații Alexandr Slusari, de la Platforma DA, și Lilian Carp, de la PAS, au blocat activitatea carierei, pentru că acțiunile de extragere a zăcămintelor minerale ar fi fost ilegale.
Atunci, avocatul carierei Micăuți a precizat că, în acest an, lucrări de extragere a zăcămintelor minerale nu au avut loc, ci doar au fost transportate zăcăminte extrase în anul 2020. Anterior, Inspectoratul pentru Protecția Mediului ar fi constatat abateri în activitatea carierei.
Mai exact, ar fi fost extrase cu peste 1,4 milioane de metri cubi de zăcăminte mai mult decât a fost declarat, iar suma prejudiciului s-ar ridica la 684 de milioane de lei.