image
Sursa foto: Getty Images

Badr Hari revine! "Mulți vor să mă îngroape". Următorul adversar

În ultimii ani, cariera lui Badr Hari a cunoscut o regresie anticipată de experții din sporturile de contact.

Problemele cu legea, stilul de viață dezordonat, incompatibil cu marea performanță, dar și lipsa unor provocări după ce a cunoscut faima în fața unor adversari de top l-au transformat într-o umbră a killer-ului de nestăvilit în ring.

Eșecul usturător suferit în fața românului Benny Adegbuyi pe 19 decembrie a stârnit numeroase discuții pe tema viitorului sportivului marocan.

Specialiști din lumea artelor marțiale au pedalat pe ideea că "The Golden Boy" ar urma să se retragă pentru că nu mai are cantități de energie și entuziasm, însă chiar el i-a aruncat mănușa lui Adegbuyi, pentru o revanșă, imediat după înfrângerea din Olanda, spune pentru digisport.ro un apropiat al lui Benny.

În cele din urmă, Badr ar fi realizat că încă un posibil eșec în fața aceluiași adversar i-ar fi strivit cariera, iar oficialii de la Glory au găsit repede rețeta optimă pentru a-l repune pe rebelul marocan pe linia de plutire. Pe 19 iulie, la Golden Glory 78, în Rotterdam, Badr Hari urcă în ring contra polonezului Arkadiusz Wrzosek (29 de ani/2,01 m/106 kg).

"Refuz verdictul celor care vor să mă îngroape repede pentru că știu cine sunt. Nu e loc de îndoieli! Înainte să se vorbească de ultima mea luptă mai am mult sânge de vărsat în sala de antrenament, transpirație și lacrimi!

Vreau să mă întorc pe tronul supergreilor. Acest (n.r.: - lupta cu Arkadiusz Wrzosek) va fi primul pas pentru a-mi atinge țelul", a punctat Badr Hari, potrivit morrocoworldnews.com

Practicant de muay-thai, polonezul e situat pe locul 8 în clasamentul Glory al supergreilor și are în palmaresul din kick-boxing 12 victorii și cinci eșecuri. Printre înfrângerile suferite cel supranumit The Polish Hightower se numără și cea din 12 decembrie 2018, în piramida de la Rotterdam, în fața lui Benny Adegbuyi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: