/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

/VIDEO/ Înghețata produsă în Moldova va ajunge în Africa și Orientul Mijlociu pe un „drum mai scurt”

missing
03 mai 2021, ora 21:45

Transporturile cu înghețată produsă în Republica Moldova vor tranzita fără probleme teritoriul Uniunii Europene și vor ajunge mai repede în țările din Orientul Mijlociu și Africa. Este o prevedere stipulată într-un acord semnat de Republica Moldova cu Comisia Europeană. Până acum, camioanele cu marfă ieșeau din țară prin portul din Odesa, fapt care genera costuri în plus, iar procesul dura mai mult timp. Ca urmare a acestui acord, perioada de transportare a înghețatei se va reduce cu circa 30 la sută. Deoarece acum costurile pentru transportare vor fi mai mici, asta le va permite companiilor să economisească până la trei milioane de lei pe an. 

Deși agenții economici solicită de ani buni permisiunea de a tranzita Uniunea Europeană, acest acord a fost obținut abia în acest an.Comisia Europeană a aprobat decizia de a permite tranzitul prin UE a înghețatei produsă în Republica Moldova. Cei de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor spun că acesta este un pas important pentru procesatorii de lactate de la noi din țară. Faptul că acest proces a durat timp îndelungat are și o explicație, ne spun cei de ANSA, tot ce intră pe teritoriu Uniunii Europene, chiar și pentru tranzitare este catalogat ca export.

Prin urmare, acele produse trebuie să întrunească anumiți termeni și condiții privind siguranța și calitatea produselor.  Agenții economici spun că acest nou acord s-a dovedit a fi unul mult așteptat, întrucât au depus primele demersuri în acest sens acum 6 ani în urmă. Responsabilii de la fabricile de înghețată cu care am discutat, ne-au spus până acum pentru ca înghețata lor să ajungă în țările din Orientul Mijlociu sau în Africa, camionele cu marfă treceau prin Ucraina, în 2018, prețurile din Ucraina pentru serviciile de utilizare a navelor s-au dublat dar mai existau și probleme la trecerea frontierei.

Astfel, ades camionele cu înghețată erau blocate în vamă iar, înghețata fiind un produs de sezon, compania înregistra pierderi. Prin urmare, acest acord urmează să reducă considerabil cheltuielile pentru transportarea înghețatei. Este de menționat faptul că acest acord de tranzitare are la bază o condiție. Pentru ca înghețata produsă în Moldova să poată tranzita Uniunea Europeană, producătorul trebuie să folosească în procesul de fabricare a înghețatei doar din ingrediente importate din UE iar ANSA, este intituția care garantează și moniterizează acest proces. Astfel, doar companiile care fabrică înghețata din produse importate și certificare de UE pot prin urmare, tranzita această zonă. La fel, prin implementarea cestui acord perioada de transportare s-ar micșora cu circa 30%.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram