image
Sursa foto: pinterest.com

Localitatea cu zero cazuri de coronavirus; „Aici am văzut COVID-19 doar la televizor”

Există în Italia o localitate, într-o regiune puternic lovită de pandemie, în care nu a existat nici măcaro suspiciune de infectare cu COVID-19 doar la televizor. Virusul care a cuprins regiunea Umbria nu a reușit să urce pe străzile întortocheate care duc la cel mai mic oraș, Poggiodomo, relatează La Repubblica, citată de Mediafax.

Micul orășel se află la o mie de metri deasupra nivelului mării și are doar 96 de locuitori.

„Aici am văzut COVID-19 doar la televizor. Nu am avut nici măcar vreo suspiciune de contagiune”, spune primarul Emilio Angelosanti.

Primarul conduce localitatea de doi ani.

„În prima fază a pandemiei am insistat mult asupra regulilor de protecție, am distribuit măști, iar acum populația este vaccinată în proporție de 40%”, spune edilul.

În rest, a funcționat izolarea. Poggiodomo are un singur student navetist, nu are magazine, ci vânzători ambulanți care ajung în sat de două ori pe săptămână. Până și primarul face naveta în alte localități pentru medicamente și ziare.

Singurul originar din Poggiodomo victimă a COVID-19 a murit la 99 de ani. Agnese era cea mai vârstnică localnică, însă nu mai stătea în Poggiodomo. Se întorcea aici doar vara și în rest trăia la Roma.

Localitatea speră acum la redeschidere și se concentrează pe turism. Vara trecută a fost plină de turiști. În pensiune locurile sunt deja ocupate în totalitate și, spune primarul, există multe cereri pentru sezonul de vară.

„Cei care vin la noi caută un contact extrem cu natura. E mai ușor să întâlnești căprioare și vulturi aici decât COVID-19”, adaugă primarul.

„Distanțare pentru a ne proteja de COVID? Aici am suferit întotdeauna de distanțare”, spune și Bruno Saveri, consilier local, fost profesor de inginerie electrică.

Noutăţile partenerilor

comentarii: