image
Sursa foto: Jurnal.md

Tiraspolul anulează restricțiile în perioada sărbătorilor pascale; Cetățenii vor putea călători liber

În perioada 30 aprilie - 10 mai 2021, va fi asigurată libera circulație a persoanelor și a mijloacelor de transport în și dinspre localitățile, amplasate în stânga Nistrului și mun. Bender.

Acest fapt a fost confirmat urmare a corespondenței recent purtate la nivelul reprezentanților politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană.

În apelul său către Tiraspol, Chișinăul a reiterat propunerea prelungirii ulterioare a acestei abordări și în perioadele următoare, ținând cont de recomandările OMS și evoluția procesului de imunizare a populației.

„ În răspunsul recepționat de la Tiraspol suntem informați că în perioada 30 aprilie-10 mai 2021, trecerea prin așa-numitele puncte de control transnistrene va fi permisă fără impunerea restricțiilor anterior menținute și în lipsa coordonărilor efectuate cu ,,centrele de criză” locale”, informează Biroul de Reintegrare.

De asemenea, în răspunsul de la Tiraspol se menționează că în eventualitatea urmăririi unei tendințe descendente de infectare cu COVID-19 se va examina posibilitatea revenirii la mecanismul de circulație al cetățenilor, aplicat până la perioada instituirii regimului de carantină, menționează sursa citată..

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: