/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spitale evacuate! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

/VIDEO/ Autoritățile vor să procure doze de vaccin Pfizer și Moderna, iar negocierile sunt în toi

missing
20 aprilie 2021, ora 22:14

Autoritățile vor să procure 700 de mii de doze de vaccin Pfizer și peste un milion și jumătate de doze de ser Moderna, iar negocierile sunt acum în toi. Totuși, încă nu se cunoaște dacă le va reuși acest lucru, întrucât unul dintre producători, mai exact – Moderna, declară că ar putea livra vaccinul abia în 2022. Chiar și așa, Ministerul Sănătății a decis să procure de patru ori mai puține vaccinuri chinezești Sinovac, decât era prevăzu inițial și asta pentru că responsabilii nu sunt siguri că populația le va utiliza.

Așadar, Ministerul Sănătății a anunțat, astăzi, că este în negocieri cu peste 10 producători de vaccinuri și chiar au reușit să stabilească o legătură mai bună cu unele companii. Responsabilii spun că au adresat un demers și companiei Pfizer, în care solicită să procure 700 de mii de doze de vaccin.

Încă un milion și jumătate de doze, autoritățile au solicitat să le cumpere de la compania Moderna, care le-a propus deja și un contract în acest sens. Problema este că serul ar putea fi livrat abia în 2022. Cât despre vaccinul rusesc Sputnik-V, Ministerul anunță că a pregătit deja toate documentele și procedurile necesare și așteaptă livrarea propriuzisă din partea rusă, însă când exact se va întâmpla acest lucru, nu se știe.

Totodată, la ultima ședință a grupului de lucru, s-a decis și reducerea cantității de vaccin Sinovac care va fi achiziționat. Anterior, Ministerul spunea că va procura 400 de mii de doze, iar acum – doar 100 de mii. Mai mult, de astăzi, în țară încep să fie distribuite cele peste 51 de mii de doze de vaccin AstraZeneca, care au ajuns în Moldova, zilele trecute, prin intermediul platformei COVAX, dar și printr-o donație făcută de România.

Autoritățile speră ca, până la sfârșitul lunii, toate aceste doze să fie deja utilizate. Până acum, însă, doar Găgăuzia a declarat public că nu va utiliza acest vaccin și a întors la Chișinău toate dozele de AstraZeneca primite anterior. Șefa Centrului de Sănătate din Comrat a raportat autorităților că au fost vaccinate, în total, doar 50 de persoane, iar alți doritori nu s-ar fi găsit.

Chiar și așa, responsabilii susțin că vor purta discuții ca și în teritoriile Găgăuziei să continue procesul de imunizare. Până acum, în țară, au fost vaccinați peste 86 de mii de oameni, adică 2,5% din populație. Dintre aceștia, 62% sunt lucrători medicali. Totodată, au fost înregistrate peste 1000 de reacții adverse, 96% dintre care au fost ușoare. Responsabilii speră ca, până la sfârșitul săptămânii, în țară, să fie deschise 280 de Centre de vaccinare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram